Next page →

poezie noua

am vorbit cu apa
i-am zis
timpule
stai in loc
sau macar
sa curgi mai incet
i-am pus un baraj
de cuvinte
ganduri
vise
si sperante de mai bine
am vrut sa o opresc chiar
dar barajul
barajul s-a rupt
si acum
curge mai repede
mult prea repede
si-n mine…
e o furtuna de sentimente

am vorbit cu focul
din mine
i-am zis sezi bland
stai in patratica ta
si-a m suflat in el
cu speranta
si cu lacrimi
dar parca a inceput sa arda mai tare
apoi a inghetat
a incremenit
si se uita mirat la mine
de afara

am vorbit cu pamantul
i-am zis
nu ma mai trage in jos
lasa-ma sa zbor
dar pamantul
a tacut in mine
absurd
ca o nota pe chitara
dezacordata
ca o soarta
ca o
iubire neterminata

am vrobit cu aerul
aerul meu de dinlauntru
i-am zis sa taca
sa nu mai urle
la stele si soare
la luna si mare
i-am zis
tine-ma in zbor
un zbor usor
de calator

am vorbit cu mine azi
nici nu mai stiu cat
putin
mult
dar eram surd
eram plecat undeva intre aer si pamant
intre foc si timpul pierdut
si am mers mult
cu pasul marunt
cu pasul carunt
pana am amortit
intr-un sentiment profund
si am stat acolo
pana am uitat cine sunt

ploua cu…

PLoua
stiu ca stiati
ploua si e frig
e frig de iti ingheata sufletul in tine
si e Halloween
ne costumam
bine, facem asta oricum in fiecare zi
ne punem mastile
ne desenam zambetul
ne costumam in…ce?
uneori mastile sunt transparente
la mine asa e
se vede tot
dar azi ma voi costuma pe bune
inca nu stiu in ce
ma voi preface ca nu ploua
ca nu e frig
ca nu mi-a inghetat sufletul peste noapte

PLoua
ploua cu ce?
cu vise
cu vise urate nascute din frici si…
mecanisme de aparare dezvoltate cand ieseam cu fata la soare chemandu-l
ploua cu…
sentimente?
neah
nici nu mai stiu ce sunt alea
ploua cu pasi
inainte
inapoi
mici
mari
ploua cu…
speranta
sau lipsa ei
ploua cu
ganduri negre
in lipsa soarelui
s-a intunecat si sufletul
ploua cu…
muzica, teatru, poezii, carti
si asa ne mai incalzim
ploua cu…
ochi, priviri, taceri, zambete, imbratisari, saruturi, inclestari, orgasme…
ploua gri
ploua in culori
in culorile pictate adanc in noi
ploua cu stari
si e frig
ingheata si gandul bun
si cel rau
si visul rau
si visul bun
e frig de se opresti timpul in loc
pana si ceasul zice what the fuck?
ploua pana uitam de ce ploua
ploua pentru ca apa si-a aruncat niste vise spre cer
si acum se intorc inapoi
now…blink!

4 ani

Eram la Tulcea, acum 4 ani. Cantam intr-un muzeu, la Zasa Avramide, si era primul concert fara fum…cred ca apucasem sa cantam cand am primit mesajul. Mesajul ca a fost incendiu la Colectiv, la lansarea Goodbye to Gravity. Am inceput sa dau mesaje, dar si sa primesc. Toate, acelasi subiect: esti ok? Am ajuns si in camera, am dat drumul la televizor si urmaream stirile si dadeam mesaje. Am aflat ca nu-l gaseau pe Claudiu. Noaptea aia nu prea am dormit. A doua zi, am aflat in timp ce eram la volan si de Rugina. Mai stiti ce spuneau pompierii? cu telefoanele? ERam tata si nu puteam sa-mi imaginez ce e in suflketele acelor parinti.
am inteles multe atunci de fapt
1. Ca asta e tara unde nimeni nu e vinovat niciodata
2. Ca asta e inca o tara a intolerantei, ca in 2015, inca, un baiat sau o fata cu plete si tricou negru este satanist
3. Am vazut si acum pe filmare si am vazut si atunci cum “satanistii” astia se mobilizau sa-si salveze prietenii
4. Am inteles ca sistemul de urgenta e la pamant si ca daca mai vine vreo nenorocire murim cu totii…

Trebuie sa nu uitam, sa nu-i uitam
Iar, Claudiu, unde esti…ne gandim la tine…

va las un gand, o piesa, care m-a inspirat atunci…

raceala si umbre

Am racit. Usor usor, cu pasi tiptil, se mai insinueaza ceva. Dar nu e de la raceala. Usor usor, ca o umbra lasata demult in spate se insinueaza alta raceala. e ca o oboseala, ca o tristete, ca o umbra demult lasata in spate. O raceala a sufletului. Si asta nu trece cu coldrex sau altceva. Poate o alta vitamina C, dar o supradoza de asta si s-ar asterne uitarea. UN pic de febra, da, febra a fost si va fi mereu o parte din mine, dar nu asta e solutia acum. Trebuie sa fiu calm. Calm, pentru ca raceala asta rupe atat de multe parti din mine incat nu stiu daca va mai ramane ceva. NU stiu daca a existat vreodata ceva, daca va mai…exista ceva. E ca un meteorit care cade si tot cade pana distruge tot. Legea gravitatiei e iminenta. E singura realitate.
Stiu ca suntem genetic structurati sa ne invartim in cerc, sa repetam greselile parintilor. sa le copiem vietile, dar stop! Aici si acum, rupeti cercurile, pentru ca asa nu evoluam, noi trebuie sa fim mai buni, copiii nostri trebuie sa nu repete ce-am facut noi. Altfel cum naiba evoluam ca specie? Specie. Specie de creaturi care se invart in cerc, cautand soarele.
Mai bine o supa calda, un soare interior, si multa…vitamina c. E acrisoara, e compusa din frici. Dar umbra nu apare decat in prezenta soarelui, asa ca ne imbracam in intuneric un pic si deschidem ochii. Chiar daca nu se vede nimic. E acolo. Ceva. Exista ceva? Un sens? Trebuie!

the perfect storm

It begins with a storm, it ends with a storm
It began with a perfect storm, the kind that takes you away, that rises you to the sky and knock’s you on earth. So strong that you are not in Kansas anymore. So strong that it cuts all your wings, no matter how many keep growing inside you. Then you are the storm, you are not just you anymore. Or maybe it was who you were all along. Then it settles, sometimes it raines. But mostly there is sunshine, and warmth. Then there is quiet. It’s like you’ve always been.
It ends with a storm
A perfect one. It comes sudden, it destroys your house, the ground you stand on, the sky from above. Then…it keeps rolling down. For a while it settles. There’s sunshine and quiet. Then another storm knocks you out. And…you’re in kansas again. Waiting for the perfect storm. Again. Now…blink!

A’Maelamin si Melamin

Asta cu aripile mi-a adus aminte de o povestire scrisa de mine prin 2004. asa ca o pun aici.

A’Maelamin si Melamin

A fost o data un baiat. Numele lui era Melamin. Casa lui erau stelele de pe cer, iar cand cobora pe pamant, acestea ii luceau in frumosii ochi negri, atunci cand se uita in sufletele celor din jur. Avea un par lung, ondulat, saten. O gura mica. Frumoasa, cu buze subtiri, iar cand zambea, cu el parca radea o intreaga lume. Avea o pereche de aripi albe, mari. Ii placea foarte mult sa stea printre stele, sa priveasca muritorii de jos, sa rada, sa se bucure de ei. Din cand in cand le daruia zambete de acolo de sus. Alteori se juca cu stelele. Le lua in maini si desena pe cer declaratii, idei, ganduri, apoi zbura pe deasupra muntilor cei mai inalti si arunca priviri trecatoare celor mai frumoase fete ale pamantenilor. O singura data a coborat si a zabovit mai mult. Ii placea noaptea pentru ca putea sa vada stelele. Asa ca privea mai tot timpul in sus. Zabovirea lui pe pamant s-a intamplat in momntul in care a auzit pentru prima oara chemarea ei. Ea se numea A’maelamin. Avea doi ochi ca doua perle negre dintr-un ocean fara fund. Un par ondulat si negru ii cadea peste umerii mici. Avea un chip de copil care a uitat sa imbatraneasca. II placea sa zboare. dar nu avea inca aripi. Asa ca se multumea sa priveasca stelele si sa viseze ca va ajunge acolo candva. Acolo l-a si vazut pe Melamin prima data. A sovait intai. Probabil avea rau de inaltime. Dar apoi, cand l-a vazut in toata stralucirea si frumusetea lui, l-a strigat cu toata puterea ei. El a stat si a privit. Intai a luat stelele in maini si i-a desenat chipul in cele mai frumoase culori si lumini. Apoi le-a pus sa se joace deasupra capului ei si sa-i cante frumusetea, binele din ea, copilaria, si visul. Apoi a luat-o de mana si a inaltat-o sus de tot. In cerurile sale. A dus-o la el acasa. Si i-a aratat lumea lui. Ea privea speriata minunile si refuza sa inteleaga. Iar el se uita, la fel de speriat, la minunile din interiorul ei. Perlele ei negre priveau in stelele lui. Apoi i-a admirat frumoasele aripi. El i-a spus ca ea nu are nevoie de aripi. Ca poate oricand zbura impreuna cu el. Dar ea se incapatana sa aiba aripile ei. Atunci a coborat-o pe pamant si timp de trei zile a disparut. A facut un tur al pamantului imprastiind zambete si speranta de pe crestele muntilor. A fugit de privirile oamenilor. Care-l ardeau. Si o cauta pe ea peste tot. In zborul lui s-a oprit la un moment dat si a vrut sa fuga din nou in cer. Sa o lase acolo, cu visele si dorintele ei. Dar, inainte de asta, s-a gandit sa vada cum e sa cobori un pic mai mult pe pamant. Si a incercat sa gaseasca alte perle negre in alti ochi. Dar ochii aceia nu aveau chemarea lui A’maelamin. Asa ca Melamin s-a urcat pe crestele unui munte, si-a smuls aripile de la locul lor si le-a aruncat. Apoi a coborat pe picioarele lui pana jos, la baza muntelui. Pentru ca nu era incaltat, au inceput sa-l doara picioarele. Si erau insangerate. Intr-un tarziu a ajuns iar langa ea. A primit-o in bratele lui (muritoare de acum) si A’maelamin a devenit alturi de Melamin un singur trup. Nemuritor. Cu timpul a observat ca privirea ei se stingea. Palea. Zambetul i se stramba intr-un strigat. Din ce in ce mai mult. La un moment dat i-a atins umerii si a observat ca acolo…crestea ceva. La inceput nu si-a dat seama ce erau acele doua iesituri din spatele ei. Cu timpul, Melamin a incetat sa mai priveasca stelele si cerul. Singurul lucru pe care il vedea in fata lui erau cele doua perle negre din ochii aceia frumosi…. ai ei…dar atat de goi uneori. In spatele lui A’Maelamin continua sa creasca …ceva. Ce erau ele? Nimeni nu putea sa-i spuna exact. Cu timpul a devenit evident ca ea nu mai cauta stelele in ochii lui ci pe cer. Intr-o seara a privit-o din spate. Si a vazut ce crestea acolo. Erau atat de mici. Dar erau…aripi. Atunci a inteles. A fugit cat a putut de repede pe creasta acelui munte dar oricat a cautat nu a mai gasit ce aruncase cu atat de mult timp in urma. S-a intors la A’Maelamin dar nu a gasit-o. A cautat-o pe pamant pana si-a pierdut orice urma de speranta. Atunci a ridicat, deznadajduit, privirea spre cer. Si acolo a vazut-o. Zburand in inalturile cerurilor. Dar, de multe ori, zborul ei era si foarte aproape de pamant. Atunci, Melamin a ridicat pumnul spre cer si a urlat la Zeus. I-a cerut aripile inapoi. Dintre stele a aparut figura lui. Pana si A’Maelamin a incremenit cand l-a vazut. Si Zeus i-a spus lui Melamin ca trebuie sa pribegeasca o perioada pe pamant, apoi isi va primi aripile, dar nu le poate folosi decat in a doua jumatate a fiecarei luni. Apoi a hotarat ca A’Maelamin sa-si foloseasca aripile doar in prima parte a lunii. Cand Melamin o cauta in cer, ea era pe pamant. Iar cand cobora pe pamant o vedea zburand printre stele. Zeus le-a spus: “Daca veti sti sa zburati si sa pasiti cu grija, s-ar putea ca intr-un anumit punct din timp sa va intalniti la mijloc. Dar pentru asta aveti nevoie de multa inelepciune”. Si lunile au trecut. In prima jumatate a lunii ea statea in ceruri si-l privea pe el cu cu mandrie, cu nemurire in priviri, si fugea de el, ca sa n-o traga in jos de acolo din ceruri. Iar el privea mereu stele si o cauta. In a doua jumatate a lunii Ea statea pe pamant si-l striga. De multe ori el nu-i auzea strigatul, iar atunci cand incerca sa ajunga la strigatul ei, o pala de vant il lua si-l ridica iar in inalturile cerurilor. Se spune ca noaptea inca-i mai poti auzi strigandu-se unul pe altul. Dar pe limbi diferite. Si nici unul din ei nu aude cu adevarat strigarea celuilalt. Fiecare crede ca doar el il cheama pe celalalt printre soapte. Se spune in legende, ca intr-o noapte cu luna plina, sufletele celor doi se vor intalni undeva in mijloc, intre el si ea, intre doua lumi atat de diferite dar atat de asemanatoare. Pentru ca cerul si pamantul sunt frati. Iar locul in care ei sunt meniti sa fie impreuna se afla undeva la mijloc. Intre cer si pamant. Intre A’Maelamin si Melamin

liniste, galagie…

E liniste. Vorba lui Blaga: “atata liniste in jur”
In mine e galagie, atat de galagie incat, parca, imi tiuie urechile.
20 de catralioane de ganduri se zbat sub pleoape si nu le lasa sa se inchida.
Dar ochii mei n-au privit niciodata in gol.
Dar ce e gol?
Imparatul
imparatul e gol
a devenit sentinta…vorba lui Domn Profesor Arie Matache.
De-aia trebuie sa avem grija de aerul de dinlauntru
Sa nu fim goi
Sa fim ca spicul de grau care se pleaca la pamant
Sa nu fim seci si mandri
Pentru ca totul e efemer: bani, cariera, lucruri scumpe…chestii frivole, la baza piramidei
Ce avem?
timpul
asta nu-l mai putem da inapoi
“then dying in your beds, many years from now”….
ce e important?
tu pentru tine?
da
dar nu baza piramidei
aerul de dinlauntru…
Cat ai invatat despre lume?
cat despre tine? ohooo
cat ai iubit
cat ai urat?
cat te-ai batut cu pumnii-n piept
cand te-ai ridicat
si cum
si cand ai cazut
si cum
e important cum cazi
risti sa-ti rupi…
coloana vertebrala
e importanta si asta
si ce iubesti
si ce lasi in urma
ca suntem nisip
suntem scoici
suntem…vant
cand vorbesti ceva asa sa ramana
si-asa gandurile sunt efemere
macar vorba
cuvantul
dreptatea
adevarul
libertatea
iubirea
credinta
demnitatea
….
cand zic nu uita de tine nu zic mai bea o bere, mai tranteste o femeie pe pat
nu uita de tine, cel de dinlauntru
sacrificii
toti facem
dar sa nu uitam ce sacrificam si pentru ce
unele lucruri nu merita sacrificate
pentru altele
iar cand timpul se va rostogoli ca un bolovan peste tine ce ramane?
regretul?
fapta
cuvantul
tu
“it’s what you do that defines you”
hai trage un pic de aer in piept, un pic mai mult si deschide ochii, si o data cu ei, mintea
si nu uita de lucrurile importante
care nu-s superficiale
si nici efemere
poate
ati deschis ochii?
sufletul?
mintea?
ati privit in voi azi?
ce-ati vazut?
era frumos
era lumina sau intuneric?
imparatul era gol?
si totusi
nu-ti impartie sentinte
poate mai e o sansa
daca deschizi ochii poate patrunde un pic de lumina
dar uneori
trebuie sa mai si dormim
sa odihnim galagia asta din noi
care ne surzeste
si ne face sa nu ne mai auzim…visele.

i’m not

I’m not a doctor
but i can save you
I’m not an engineer
but i can fix you
i’m not a cop
but i can protect you
i’m not military
but i can fight for you
i’m not a detective
but i can solve the puzzle of your mind
i’m not a superhero
i’m not the devil and i’m not god
i’m an artist
i can do all that, through love

particule?

Daca m-ai descompune in particule, in miliarde de particule, pana la cel mai mic atom, pana la cel mai mic cuant, ce as fi? SI daca m-as strange tot intr-un punct, as fi un punct e sprijin sau unul de miscare? Si daca m-as extinde ca universul oare chiar m-as extinde sau as fi de fapt tot un punct? O particula sinucigasa ce refuza sa se opreasca din miscare. Dar ce e miscarea? Ne miscam sau stam pe loc? Daca haos nu inseamna nimic, ci inseamna dezordine si atunci t0 a existat si va exista mereu, oare ne miscam sau stam pe loc? Si daca materia nu exista, din ce oare suntem? Dar suntem? Sau existam oare doar daca suntem priviti, vazuti de altcineva? Existam doar in raport cu altcineva. Iar cand suntem singuri existam pentru ca privim in noi. Ce e real? Ce simtim, vedem, gandim, intr-un moment din timp care a existat dintotdeauna si va exista intotdeauna. now…blink!

clipeste

Aprinde-ti o tigara, da fumul afara zgomotos, apoi inchide ochii. Fa un pas in spate, deschide ochii, priveste dintr-o perspectiva mai larga. Ceata se risipeste, usor, iar undeva in departare un ceasornic bate altfel. Distantele dintre noi se masoara uneori in ani lumina, dar alteori tot ce trebuie sa faci e sa clipesti. Pana la urma…e inevitabil.

Next page →