Category Archives: Uncategorized

Next page →
← Previous page

the perfect storm

It begins with a storm, it ends with a storm
It began with a perfect storm, the kind that takes you away, that rises you to the sky and knock’s you on earth. So strong that you are not in Kansas anymore. So strong that it cuts all your wings, no matter how many keep growing inside you. Then you are the storm, you are not just you anymore. Or maybe it was who you were all along. Then it settles, sometimes it raines. But mostly there is sunshine, and warmth. Then there is quiet. It’s like you’ve always been.
It ends with a storm
A perfect one. It comes sudden, it destroys your house, the ground you stand on, the sky from above. Then…it keeps rolling down. For a while it settles. There’s sunshine and quiet. Then another storm knocks you out. And…you’re in kansas again. Waiting for the perfect storm. Again. Now…blink!

A’Maelamin si Melamin

Asta cu aripile mi-a adus aminte de o povestire scrisa de mine prin 2004. asa ca o pun aici.

A’Maelamin si Melamin

A fost o data un baiat. Numele lui era Melamin. Casa lui erau stelele de pe cer, iar cand cobora pe pamant, acestea ii luceau in frumosii ochi negri, atunci cand se uita in sufletele celor din jur. Avea un par lung, ondulat, saten. O gura mica. Frumoasa, cu buze subtiri, iar cand zambea, cu el parca radea o intreaga lume. Avea o pereche de aripi albe, mari. Ii placea foarte mult sa stea printre stele, sa priveasca muritorii de jos, sa rada, sa se bucure de ei. Din cand in cand le daruia zambete de acolo de sus. Alteori se juca cu stelele. Le lua in maini si desena pe cer declaratii, idei, ganduri, apoi zbura pe deasupra muntilor cei mai inalti si arunca priviri trecatoare celor mai frumoase fete ale pamantenilor. O singura data a coborat si a zabovit mai mult. Ii placea noaptea pentru ca putea sa vada stelele. Asa ca privea mai tot timpul in sus. Zabovirea lui pe pamant s-a intamplat in momntul in care a auzit pentru prima oara chemarea ei. Ea se numea A’maelamin. Avea doi ochi ca doua perle negre dintr-un ocean fara fund. Un par ondulat si negru ii cadea peste umerii mici. Avea un chip de copil care a uitat sa imbatraneasca. II placea sa zboare. dar nu avea inca aripi. Asa ca se multumea sa priveasca stelele si sa viseze ca va ajunge acolo candva. Acolo l-a si vazut pe Melamin prima data. A sovait intai. Probabil avea rau de inaltime. Dar apoi, cand l-a vazut in toata stralucirea si frumusetea lui, l-a strigat cu toata puterea ei. El a stat si a privit. Intai a luat stelele in maini si i-a desenat chipul in cele mai frumoase culori si lumini. Apoi le-a pus sa se joace deasupra capului ei si sa-i cante frumusetea, binele din ea, copilaria, si visul. Apoi a luat-o de mana si a inaltat-o sus de tot. In cerurile sale. A dus-o la el acasa. Si i-a aratat lumea lui. Ea privea speriata minunile si refuza sa inteleaga. Iar el se uita, la fel de speriat, la minunile din interiorul ei. Perlele ei negre priveau in stelele lui. Apoi i-a admirat frumoasele aripi. El i-a spus ca ea nu are nevoie de aripi. Ca poate oricand zbura impreuna cu el. Dar ea se incapatana sa aiba aripile ei. Atunci a coborat-o pe pamant si timp de trei zile a disparut. A facut un tur al pamantului imprastiind zambete si speranta de pe crestele muntilor. A fugit de privirile oamenilor. Care-l ardeau. Si o cauta pe ea peste tot. In zborul lui s-a oprit la un moment dat si a vrut sa fuga din nou in cer. Sa o lase acolo, cu visele si dorintele ei. Dar, inainte de asta, s-a gandit sa vada cum e sa cobori un pic mai mult pe pamant. Si a incercat sa gaseasca alte perle negre in alti ochi. Dar ochii aceia nu aveau chemarea lui A’maelamin. Asa ca Melamin s-a urcat pe crestele unui munte, si-a smuls aripile de la locul lor si le-a aruncat. Apoi a coborat pe picioarele lui pana jos, la baza muntelui. Pentru ca nu era incaltat, au inceput sa-l doara picioarele. Si erau insangerate. Intr-un tarziu a ajuns iar langa ea. A primit-o in bratele lui (muritoare de acum) si A’maelamin a devenit alturi de Melamin un singur trup. Nemuritor. Cu timpul a observat ca privirea ei se stingea. Palea. Zambetul i se stramba intr-un strigat. Din ce in ce mai mult. La un moment dat i-a atins umerii si a observat ca acolo…crestea ceva. La inceput nu si-a dat seama ce erau acele doua iesituri din spatele ei. Cu timpul, Melamin a incetat sa mai priveasca stelele si cerul. Singurul lucru pe care il vedea in fata lui erau cele doua perle negre din ochii aceia frumosi…. ai ei…dar atat de goi uneori. In spatele lui A’Maelamin continua sa creasca …ceva. Ce erau ele? Nimeni nu putea sa-i spuna exact. Cu timpul a devenit evident ca ea nu mai cauta stelele in ochii lui ci pe cer. Intr-o seara a privit-o din spate. Si a vazut ce crestea acolo. Erau atat de mici. Dar erau…aripi. Atunci a inteles. A fugit cat a putut de repede pe creasta acelui munte dar oricat a cautat nu a mai gasit ce aruncase cu atat de mult timp in urma. S-a intors la A’Maelamin dar nu a gasit-o. A cautat-o pe pamant pana si-a pierdut orice urma de speranta. Atunci a ridicat, deznadajduit, privirea spre cer. Si acolo a vazut-o. Zburand in inalturile cerurilor. Dar, de multe ori, zborul ei era si foarte aproape de pamant. Atunci, Melamin a ridicat pumnul spre cer si a urlat la Zeus. I-a cerut aripile inapoi. Dintre stele a aparut figura lui. Pana si A’Maelamin a incremenit cand l-a vazut. Si Zeus i-a spus lui Melamin ca trebuie sa pribegeasca o perioada pe pamant, apoi isi va primi aripile, dar nu le poate folosi decat in a doua jumatate a fiecarei luni. Apoi a hotarat ca A’Maelamin sa-si foloseasca aripile doar in prima parte a lunii. Cand Melamin o cauta in cer, ea era pe pamant. Iar cand cobora pe pamant o vedea zburand printre stele. Zeus le-a spus: “Daca veti sti sa zburati si sa pasiti cu grija, s-ar putea ca intr-un anumit punct din timp sa va intalniti la mijloc. Dar pentru asta aveti nevoie de multa inelepciune”. Si lunile au trecut. In prima jumatate a lunii ea statea in ceruri si-l privea pe el cu cu mandrie, cu nemurire in priviri, si fugea de el, ca sa n-o traga in jos de acolo din ceruri. Iar el privea mereu stele si o cauta. In a doua jumatate a lunii Ea statea pe pamant si-l striga. De multe ori el nu-i auzea strigatul, iar atunci cand incerca sa ajunga la strigatul ei, o pala de vant il lua si-l ridica iar in inalturile cerurilor. Se spune ca noaptea inca-i mai poti auzi strigandu-se unul pe altul. Dar pe limbi diferite. Si nici unul din ei nu aude cu adevarat strigarea celuilalt. Fiecare crede ca doar el il cheama pe celalalt printre soapte. Se spune in legende, ca intr-o noapte cu luna plina, sufletele celor doi se vor intalni undeva in mijloc, intre el si ea, intre doua lumi atat de diferite dar atat de asemanatoare. Pentru ca cerul si pamantul sunt frati. Iar locul in care ei sunt meniti sa fie impreuna se afla undeva la mijloc. Intre cer si pamant. Intre A’Maelamin si Melamin

liniste, galagie…

E liniste. Vorba lui Blaga: “atata liniste in jur”
In mine e galagie, atat de galagie incat, parca, imi tiuie urechile.
20 de catralioane de ganduri se zbat sub pleoape si nu le lasa sa se inchida.
Dar ochii mei n-au privit niciodata in gol.
Dar ce e gol?
Imparatul
imparatul e gol
a devenit sentinta…vorba lui Domn Profesor Arie Matache.
De-aia trebuie sa avem grija de aerul de dinlauntru
Sa nu fim goi
Sa fim ca spicul de grau care se pleaca la pamant
Sa nu fim seci si mandri
Pentru ca totul e efemer: bani, cariera, lucruri scumpe…chestii frivole, la baza piramidei
Ce avem?
timpul
asta nu-l mai putem da inapoi
“then dying in your beds, many years from now”….
ce e important?
tu pentru tine?
da
dar nu baza piramidei
aerul de dinlauntru…
Cat ai invatat despre lume?
cat despre tine? ohooo
cat ai iubit
cat ai urat?
cat te-ai batut cu pumnii-n piept
cand te-ai ridicat
si cum
si cand ai cazut
si cum
e important cum cazi
risti sa-ti rupi…
coloana vertebrala
e importanta si asta
si ce iubesti
si ce lasi in urma
ca suntem nisip
suntem scoici
suntem…vant
cand vorbesti ceva asa sa ramana
si-asa gandurile sunt efemere
macar vorba
cuvantul
dreptatea
adevarul
libertatea
iubirea
credinta
demnitatea
….
cand zic nu uita de tine nu zic mai bea o bere, mai tranteste o femeie pe pat
nu uita de tine, cel de dinlauntru
sacrificii
toti facem
dar sa nu uitam ce sacrificam si pentru ce
unele lucruri nu merita sacrificate
pentru altele
iar cand timpul se va rostogoli ca un bolovan peste tine ce ramane?
regretul?
fapta
cuvantul
tu
“it’s what you do that defines you”
hai trage un pic de aer in piept, un pic mai mult si deschide ochii, si o data cu ei, mintea
si nu uita de lucrurile importante
care nu-s superficiale
si nici efemere
poate
ati deschis ochii?
sufletul?
mintea?
ati privit in voi azi?
ce-ati vazut?
era frumos
era lumina sau intuneric?
imparatul era gol?
si totusi
nu-ti impartie sentinte
poate mai e o sansa
daca deschizi ochii poate patrunde un pic de lumina
dar uneori
trebuie sa mai si dormim
sa odihnim galagia asta din noi
care ne surzeste
si ne face sa nu ne mai auzim…visele.

i’m not

I’m not a doctor
but i can save you
I’m not an engineer
but i can fix you
i’m not a cop
but i can protect you
i’m not military
but i can fight for you
i’m not a detective
but i can solve the puzzle of your mind
i’m not a superhero
i’m not the devil and i’m not god
i’m an artist
i can do all that, through love

particule?

Daca m-ai descompune in particule, in miliarde de particule, pana la cel mai mic atom, pana la cel mai mic cuant, ce as fi? SI daca m-as strange tot intr-un punct, as fi un punct e sprijin sau unul de miscare? Si daca m-as extinde ca universul oare chiar m-as extinde sau as fi de fapt tot un punct? O particula sinucigasa ce refuza sa se opreasca din miscare. Dar ce e miscarea? Ne miscam sau stam pe loc? Daca haos nu inseamna nimic, ci inseamna dezordine si atunci t0 a existat si va exista mereu, oare ne miscam sau stam pe loc? Si daca materia nu exista, din ce oare suntem? Dar suntem? Sau existam oare doar daca suntem priviti, vazuti de altcineva? Existam doar in raport cu altcineva. Iar cand suntem singuri existam pentru ca privim in noi. Ce e real? Ce simtim, vedem, gandim, intr-un moment din timp care a existat dintotdeauna si va exista intotdeauna. now…blink!

clipeste

Aprinde-ti o tigara, da fumul afara zgomotos, apoi inchide ochii. Fa un pas in spate, deschide ochii, priveste dintr-o perspectiva mai larga. Ceata se risipeste, usor, iar undeva in departare un ceasornic bate altfel. Distantele dintre noi se masoara uneori in ani lumina, dar alteori tot ce trebuie sa faci e sa clipesti. Pana la urma…e inevitabil.

18 ani de Tapinarii

Astazi implinim 18 ani. Suntem majori. Pe picioarele noastre de acum. Am luat si Bac-ul…la Galati :)) Ca acolo era. Da. Azi implinim 18 ani de Tapinarii. O calatorie frumoasa cu zece discuri, multe clipuri si extrem de multe concerte. Stiu ca suna a platitudine, dar asta nu ar fi fost posibil fara voi. Da, avem fani frumosi. Pe afara si pe dinauntru. Pentru ca si muzica noastra se preteaza cumva. Atrage un anumit tip de oameni. Unii care stiu sa gandeasca si sa simta singuri. Libertatea porneste de la o gandire libera. Si, atata timp cat suntem liberi in interiorul nostru…
Azi lansam si al zece-lea disc din cariera. Sageata spre cer. Are 11 piese albumul asta nou. Nu va spun despre ce e vorba. Dar cred ca e despre…voi, despre noi…despre viata, libertate, iubire in toate formele si fetele ei. De la copilarie la criza de 40, sa invatam sa traim, sa iubim, sa fim…oameni si sa ne acceptam chiar si demonii, dar sa nu ne fie frica sa ne acceptam si ingerii din noi. Ca uneori asta e cel mai greu de acceptat. Ca putem fi si buni.
Astazi va asteptam la Green Hours de la 19.00 sa va…cantam. Sa ne bucuram impreuna. Am facut 18 ani si avem si al zece-lea disc. La multi ani, la multi ani si voua. Multumim.
Pun aici si cel mai nou clip.

at the end of the day

we haven’t spoken in a while. You and I. How have you been? How have we been. Or i? I live day by day. Minute by minute, trying to be the best version of myself every second. Do i succeed? Sometimes. Because other times i’m just a “flawed human i guess” We all are. But you can’t blame anyone for trying. And i try. Sometimes i’m perfect. Sometimes i’m perfectly imperfect. Sometimes i hope. But sometmes i lose faith. Sometimes there is a vail covering my eyes and i can’t see. Sometimes they shine, they laugh. Sometimes i’m alone. Sometimes i’m with people. Sometimes i’m just lonelly. But sometimes i’m not. Sometimes i worry. But sometimes i don’t care. I’m only human i guess. Sometimes i’m a rockstar, but sometimes i’m just another face in the crowd, staring at…life. Sometimes i dream. Because sometimes i sleep. Sometimes i dream with eyes wide openned. Sometimes i sing, i write, i feel. Many times i feel and sometimes i think. sometimes i think about some times.
Sun rises, sun sets. But at the end of the day…i…you know

liniste

Zi lunga. Extrem de lunga. Dar am avut timp sa fac un dus. Multa treaba si ceva probleme cu masina. Un drum. O carte. Niste muzica. Apoi niste filmari. Un pic de superficial in noi toti…nu strica uneori. Sau, mai stii? Condus noaptea. Oprit la benzinarie. Luat doua beri. Destul pentru mintea mea obosita. Tigara, calculator, bere…un pic de liniste? Poate. MI-e lene si sa ma culc:)) As vedea un serial. Dar parca imi place uneori cum se oglindesc ochii mei in mine. E liniste. Foarte liniste. Pot gandi. Pot simti. In galagia din jur uneori nu ai timp sa…taci un pic. NU ai timp sa te gandesti la lucrurile care conteaza cu adevarat. Care sunt alea? Fiecare le descopera. Mai devreme sau mai tarziu. La 30. La 40…candva. NU, nu e primul raspuns care va vine in minte acum. NU e atat de simplu. Nu! Nu tot ce contam suntem noi. Ar fi prea simplu. Prea…superficial. Shallow :))) Ma gandeam sa va zic. Dar m-am razgandit. Fiecare are drumul lui, sensul lui, cu interzis, cu cedeaza trecerea, cu prioritate, cu semafoare. Scopul poate e sa gasesti scopul. Hai la somn copii, ca maine luam cu totii gradinita de la capat. Ca iar suntem niste copii care ne prefacem ca suntem oameni mari. Wink Wnk.

Timpul

Cum zicea Mircea Eliade? Din dorinta de a salva timpul….
Dar poti salva timpul?
Ar fi usor.
Sa dai un save as si apoi sa te intorci de unde ai ramas cu mintea proaspata.
NU poti salva timpul.
Actually…
nu poti salva nimic
Oricat de mult s-ar aprinde Batsignalul..
Suntem facuti din franturi de ganduri si sentimente. Pe care incercam sa le dam copy paste sau save as. Dar, in timpul asta, hard disk-ul se deterioreaza, si, de multe ori uitam unde am ramas, uitam de unde am plecat. Deschizi usa sau o inchizi, e acelasi lucru. Te poti opri? O secunda. O amarata de secunda. Dar ce inseamna o secunda? Timpul e ca lumina. Se indoaie uneori. O secunda poate fi un an. Un an poate fi o viata. NU poti salva timpul. Oricat ai incerca. Hel, nu te poti salva nici macar pe tine. IMi place de mine acum, hai sa dam un save as si sa raman asa. Sa incremenim in varianta de noi care ne place cel mai mult, care ne hraneste orgoliile cel mai mult. Oglinda care ne place. Nu putem salva timpul. Nu ne putem salva nici macar pe noi. ce putem face? cand picioarele nu mai vor sa mearga, ochii nu mai vor sa vada, sufletul refuza sa mai simta rahatul ala de secunda care se scurge printre pleoapele noastre incruntate sau adormite. Dar stai. Stop! Opreste gandurile astea sa se duca. Pune pauza. Opreste-te. E ok. INcercam prea mult. Gandim prea mult, Simtim prea putin. Incercam sa devenim ceva si uitam ca drumul nu e spre exterior. E spre interior. Asta e calatoria. Spre noi. Iar timpul…sa curga in spate. Noi suntem eterni. Am fost aici mereu, vom fi aici si cand timpul nu va mai fi. De ce? Pentru ca suntem facuti din franturi de ganduri? Pentru ca suntem diferentiale divine? Pentru ca suntem parti din Dumnezeu si ne intoarcem acolo? Timpul e elipsoidal. Dar nu e etern. Singura constanta e zero. IUbirea…e eterna. Si elipsoidala. Se invarte asa…in jurul nostru pana suntem atat de putin orbi incat sa o facem o parte din noi.
Nu putem salva timpul
Hell, nu ne putem salva nici macar pe noi.
Nici nu e asta scopul
Scopul e calatoria asta elipsoidala si eterna catre noi.
E ca un dans
e ca un cantec
e ca un show de magie
uite-ma aici
uite nu mai sunt
uite-ma aici din nou.
Abracadabra.
Azi sunt catel, pisica…batman. oricine vreau sa fiu. Asa ne place sa credem. Dar deschide ochii. Dureaza fix….o secunda!

Next page →
← Previous page