Gunoaie – poezie

Incepe frumos

adunati diamante impreuna, pe care le asezati usor in sipetele

inimilor voastre.

Inimi care tipa, care rad, care tac uneori

frumos.

In timp, sipetulse invecheste

diamantele se transforma in munti de gunoaie.

Si la un moment dat, cand voi nu veti mai fi

intre voi vor fi doar acei munti de gunoaie, de resturi

de mancare, de beri baute, de sentimente, de ganduri, vise si vorbe.

Ochii vor cauta mereu stralucirea

dar si gunoaiele stralucesc uneori in soare.

Si tot ce a ramas sunt acesti munti de gunoaie, si poate o mica piatra pretioasa

care creste

in ea si voi.

Dar e tot ce ramane.

Si noi cadnva devenim

munti de gunoaie

devenim gunoaie. Si cat poate straluci piatra aia pretioasa, sufocata de acesti munti

de gunoaie?

Poate doar daca bate

soarele mai tare.

Photo by Hermes Rivera on Unsplash

Tanase adrian