Roman Foileton: Incep azi o serie noua pe blog. Un roman foileton inceput demult, dar de data asta chiar vreau sa-l si termin. Si poate asa il termin mai repede. Este un roman fantasy. Un Roman al carui background va aparea mai tarziu, poate in alt Roman
Cele 4 sabii
Sabia Blahilor
Calul gonea salbatic prin padurea fermecata, in timp ce vantul suiera printre pletele calaretului. Parul negru ca smoala parea sa incerce sa se intoarca acasa, dar era doar vantul aspru care il ducea in urma. Calaretul se agata si mai strans de gatul calului, constient de gravitatea misiunii sale. El calarea asa cum faceau toti stramosii sai, incepand cu primul Blah si continuand pana la el. In negru ca noaptea, el purta o pelerina lunga si o centura stralucitoare, semn ca era un print adevarat. Pe sabia prinsa la sold erau sculpute simboluri stravechi, iar cei care le puteau citi stiau cine era el si de unde venea. De crupa Calului era atarnata alta sabie, iar in spate o tolba cu sageti, cu pene negre ca parul lui. Sindarim tinea in mana arcul. Pregatit sa scoata o sageata si sa traga. Dar sa revenim la sabia cu simboluri stravechi.
Aceste simboluri reprezentau una dintre cele patru arme sacre, daruite popoarelor pamantului la inceputul vremurilor. Una pentru oamenii muritori, cei adesea inselatori si dezbinati; una pentru Peletarienii blonzi, nemuritori, primii si cei mai puternici dintre toti; una pentru cei cazuti, pentru Harghojnienii lui Zoth care pierisera in marea batalie. Sabia ar fi putut tine acesti nemuritori in frau, dar in schimb, ea era sursa puterii lor.
Acesti fiorosi nemuritori, rapizi ca fulgerul si inselatori ca serpii, intunecau soarele insusi cu aparitia lor. Si sabia Blahilor erau rezervate doar pentru aceste popoare, fiind doar urmasii sangelui primilor parinti din aceste neamuri care le puteau stapani. Sabia unica, cea de-a patra, putea fi atinsa doar de cel unic, de cel care avea sa vina. Dar unde era acela?
De ce fugea?
Ce venea disnpre mare?
Calul salbatic coti pe prima carare gasita si se indrepta spre munti, spre cei mai vechi munti din lumea cunoscuta. El trecuse prin multe paduri, de la gurile marii pana la acesti munti. Dincolo de ei, lumea era un mister. Parintii sai au luptat in marele razboi, dar amandoi au murit inainte sa-i poata dezvalui misterul. Asadar, el era trimis sa descopere si sa relateze ceea ce se intamplase. De ce au murit? Aceasta era misiunea sa, sa afle si sa relateze despre marele pericol care se apropia dinspre mare.
Pe corabii cenusii sosisera fiinte ciudate, dar si oameni intunecati, inclusiv acel personaj misterios. Cine era el si de ce isi relua asaltul asupra teritoriilor popoarelor libere? Castelul printului fusese cucerit, iar parintii sai ucisi. Sindarim se apropia de munti, locul in care trebuia sa gaseasca ajutorul Blahilor. Cu ajutorul lor, el avea sa-i duca in siguranta peste hotarele tarii lor si avea sa-si recupereze ceea ce le apartinea, sa-si razbune parintii.
Pe print il numeau Sindarim, care in graiul Blahilor insemna “haituitul”. Oamenii il cunosteau ca Blasintus, adica Blahul cel haituit, ceea ce era practic acelasi lucru. El anticipase ceea ce se intampla acum, pentru ca intr-adevar era haituit. In cer, fiinte ciudate pe jumatate dragoni, pe jumatate oameni, erau trimise sa-l urmareasca. Pe pamant, 12 Harghojnieni il inconjurau, dar calul fugea salbatic.
Roman Foileton: continuare
si strainul misterios
Calaretul se opri pentru a se odihni si pentru a-si adapa calul din paraul fermecat, care se intindea spre est ca o ultima speranta pentru cei liberi si neinfricati. Padurea era intr-adevar fermecata, se spunea ca aici traiau unicorni, dar departe de lumea oamenilor, departe de griji si de razboaie. Ei erau fiinte divine pentru care orice amestecare cu lumea omului era o povara.
Sindarim lua din punguta sa o bucata de painei si isi potoli foamea. Raul, care il adapase si pe el, trebuia sa fie parasit urgent pentru a continua fuga. Dar deodata, cerul se despica deasupra lui, iar ciudateniile dragoni se roteau in jurul lui. El se ascunse rapid in spatele unui copac, arcul gata sa fie folosit. Dar nu el fusese observat, ci altceva atrasese atentia inamicului. Un inorog se apropia sa bea din rau.
Inorogul era alb ca zapada, cu un corn format din scoici care luminau mai stralucitor decat orice lumina omeneasca. Era gratios si puternic, dar acum era amenintat de primejdie, caci ceva cobora spre el din cer. Sindarim slobozi rapid prima sageata, care atinse aripa creaturii. Inorogul scoase un tipat de durere, dar se desprinse si porni in fuga, urmat de a doua sageata pe care Sindarim o sari.
Inorogul era aproape al sau, aproape sa fie salvat. Dar ceva, ceva nevazut, ucise creatura. Aceasta cazu la pamant si disparu intr-un tipat lung si infricosator. Inorogul se intoarse spre sursa amenintarii, dar nu Sindarim fusese cel care ucisese inamicul. In inima avea o sageata, a carei penita era alba, nu neagra ca a lui Sindarim. Dar cine era misteriosul vanator care ucisese creatura?
Nu avea timp sa se gandeasca la asta.
Din nou la drum
va urma
Se repezi la cal, il apuca de capatul fraului si porni din nou spre vest. In urma lui venea inorogul, iar in spate se apropiau Harghojnienii. O furtuna se apropia, intunericul se lasa in jurul lor. Sindarim stranse si mai tare fraul si alerga si mai repede, stiind ca se apropiau de muntele sacru. Nu avea timp nici sa-si adape calul, nici sa manance. Trebuia sa ajunga cat mai repede la cetatea ultimilor Blahi liberi, ascunsa in varfurile muntelui. Aceasta era ultima speranta a poporului lor, dar si a intregii lumi amenintate de intuneric.
More Stories
Foc si Apa in regatul lui Keltios. Moartea Regelui.
Unicorn vs cavalerii dragonilor. Batalia pentru Tellima
From, Saw, Hysteria si The Watchers: Groaza si Supravietuire