Inorogul are cateva surprize pentru Sindarim. Se pare ca exista un intreg sat care il venereaza si se pare ca…zboara. Bine ati revenit la romanul foileton Sindarim. Azi, capitolul 5.
Despre Inorogi
un mic popas
Sindarim, Anlasil si Inorogul isi continuara calatoria in tacere. Cum am mai spus, de data asta parca nu mai Fugeau. Din cer nu se auzea nimic prevestitor si nu mai simteau nici frica aceea venind din spate, invaluindu-i. Asa ca oprira un pic sa odihneasca caii. Privirea patrunzatoare a lui Anlasil cauta in jur. Nimic. Liniste.
– Cred ca am scapat de ei, ii spuse lui Sindarim. Ne putem odihni un pic. Nu prea mult, totusi. In apropiere este un sat. Pe malul raului. Am lasat acolo doi cavaleri de-ai mei ca sa ma misc mai repede.
– Cred ca stiu satul, capetenie e o femeie inalta, frumoasa, puternica. Oamenii de acolo cred ca venereaza creatura asta ciudata, spuse Sindarim aratand cu capul inspre Inorog.
– E un Inorog. Nu prea mai sunt multi in lumea asta. Se spune ca, la nevoie pot sa si zboare. Le ies aripi din ei, asa. E adevarat, unii dintre Blahii din satul ala ii venereaza intr-atat pe inorogi, incat si poarta masti cu chip de Inorog. Altii si-au prins in frunte chiar si coarne de Inorogi. Capetenia insasi poarta la un moment dat doua coarne de inorog pe cap. E o luptatoare destoinica. Oricum, toti Blahii de pretutindeni vor trebui sa se retraga in Tellima. Singuri nu pot face fata urgiei. dar impreuna, cu totii, avem o sansa.
– Mi-ai spus ca esti Anlasil. Esti un Cavaler Negru. Scopul vostru e sa paziti sabia unica, templul. Ce te-a facut sa vii in ajutorul meu. De fapt, cum naiba ai stiut?
Cum era impartita Blahia
3 regiuni
– La inceputurile noastre, Nkasim ne-a inzestrat cu daruri. De mare pret. Cavalerii Negri au primit inelul timpului. Astfel ca parca suntem mereu in afara lui dar si inlauntrul lui. De-aia pare si ca ne miscam asa de repede. Unii mai mult unii mai putin. Inelul sta pe mana unuia singur.
– L-ai cunoscut pe bunicul meu? El a fost cel care a primit inelul. Conducatorul Cavalerilor Negri.
– Se insereaza. Zic sa ne indreptam catre satul lui Vitallia. Asa o cheama pe capetenie.
Sindarim inghiti galusca, adica se conforma si se suira pe cai. Astfel, cu Inorogul in spatele lor, isi continuara calatoria.
Padurea era linistita. Nimic nu parea sa prevesteasca urgia care urma sa vina peste Blahi. Aveau nevoie de un rege. Blahimer, tatal lui Sindarim era mort de-acum. Blahia era impartita in 3 regiuni distincte. Capitala fusese la Sutillema. Acolo unde fusese ucis tatal lui. Se afla in regiunea vanatorilor, asa le placea sa li se zica. Erau imbracati in negru, nu purtau armuri cine stie ce si erau maestri in tras cu arcul. Tellima era capitala strajerilor. In armura neagra din cap pana in picioare, acestia luptau cu sabiile, erau maestri spadasini. Aveau si ei arcasii sau calaretii lor. Dar erau vestiti ca infanterie grea. A treia regiune era cea a calaretilor. Acestia se imbracau sumar si foloseau mai degraba sulite si arcuri de pe cal decat sabii.
Blahii cu corn in frunte
Am ajuns
Fiecare regiune avea mai multe capetenii, fiecare conducand un orasel sau un satuc. Din randurile lor erau alesi mai apoi cate trei nobili care sa conduca intreaga regiune. Astfel erau trei guvernatori pentru fiecare regiune. Un conducator militar, unul administrativ si un preot. Preotul de obicei avea grija sa fie respectate legile intiale. Cele date de Nkasim. Acesti 9 nobili formau consiliul regelui. Ei ii votau mai apoi pe aceia 3 care urmau sa conduca regatul, pe langa rege. Care erau tot asa, un razboinic, un preot si un administrator. Impreuna, cei 12, il confirmau sau il alegeau pe rege.
Regele trebuia sa fie din stirpea lui Blahus. Daca erau mai multi din aceasta stirpe se faceau alegeri. Iar daca rezultatul era egal sau daca situatia era…complexa, rezultatul se stabilea prin lupta dreapta. Viitorii regi isi puteau alege si un campion sa-i reprezinte.
Cam asta era situatia politica din Blahia. Teoretic, Sindarim trebuia sa fie doar confirmat. Teoretic.
Ajunsera la o poteca ce parea calcata bine de talpa omului. In capatul ei, cu arcurile pregatite stateau doi Blahi inalti, imbracati in negru, cu arcurile pregatite de tragere. Unul avea o masca de Inorog pe fata, celalalt doar isi prinsese in frunte un corn. Cand Anlasil si Sindarim se apropiara, cei doi isi lasara arcurile in jos. si facura o plecaciune adanca. Nu era pentru Sindarim. Nici macar pentru Anlasil. Vazusera inorogul. Sindarim si Anlasil se oprira in fata celor doi vanatori.
– Bine ai revenit Anlasil, spuse unul dintre ei. Ce vesti aduci si cine e strainul cu care vii?
– Eu sunt Sindarim, fiul regelui, fiul lui Blahimer si imi datorati supunere, spuse Sindarim si scoase din teaca sabia Blahilor. Din nou simti acel foc intens inlauntrul lui. Acea uriasa putere a sabiei.
Vitallia
3 nobili
Dar o scosese ca sa arate simbolurile de pe ea.
– Ii datoram supunere tatalui tau, printule, poti baga sabia inapoi in teaca.
– Tatal meu a murit, ucis miseleste de Harghojnieni si Giganti.
– Si tot nu-ti datoram supunere. Poate dupa alegeri. Deci suntem in razboi. Nu cred ca satul nostru ar face fata singur.
– De aceea va trebui sa ne retragem cu totii spre Tellima. Dar lasati astea. Duceti-ne la Vitallia si la cavalerii mei. Timpul, chiar si pentru un cavaler negru pare limitat.
O luara incet pe poteca. In jurul lor, dintre copaci, rasareau vanatori. Nu toti aveau coarne de Inorog. De fapt asta purtau cativa. Si si mai putini masti. Restul erau asa, ca Sindarim. Probabil mastile si coarnele vorbeau de anumite ranguri militare sau vanatoresti.
Ajunsera in sat. Casele erau inalte, ca si Blahii erau inalti. dar niciun zid nu proteja satul. Numai arcurile acelea. Acoperisul caselor era din stufaris, iar satul se afla pe malul apei. Pe apa se vedeau barci mai mari sau mai mici, cu vele negre.
Vestea sosirii lor se raspandi repede. Astfel ca din case iesira femei, copii, barbati, vanatori sau doar fermieri. Din cea mai inalta casa iesi insa o femeie ca nimeni alta. Era pur si simplu rapitoare. Si fura toate privirile. Era bruneta, inalta ca toti Blahii. Purta o armura rudimentara, ce-i acoperea doar abdomenul si umerii. Era flancata de un barbat si o femeie, ceea ce-l facu pe Sindarim sa fie convins ca aici era capitala regiunii vanatorilor si ca Vitallia era nu numai capetenia satului, ci si unul dintre cei trei nobili. Barbatul parea mai mult administrator dupa imbracaminte si dupa parul scurt taiat dar negru. Iar femeia fiind imbracata in culori deschise era clar reprezentanta lui Nkasim in aceasta regiune.
La sfat
cavalerii
Asta insemna ca Vitallia era razboinicul.
Parca de nicaieri aparura doi cavaleri negri. Erau mai mici de inaltime decat Anlasil si masca lor nu le acoperea toata fata. Li se vedea chiar si parul negru falfaind in vant.
Se oprira cu totii sa tina sfat. Se asezara pe cate o buturuga si vorbira cateva ore in sir. Sindarim se simtea cam stingher in aceasta discutie. Pentru ca nu prea era bagat in seama.
– Printule Sindarim, bine ai venit pe la noi. Nu cred ca ai fost vreodata pe aici, poate cand erai doar un copil. Acum e timpul ca copilul sa lase copilaria in spate si sa devina rege, daca asa va fi voia consiliului, spuse cu un glas rasunator Vitallia. Vestile pe care le aduci nu sunt bune deloc. Anlasil spune ca trebuie sa golim toate regiunile din calea Harghojnienilor si sa luptam adapostiti de zidurile cetatii Tellima. Tu ce crezi?
– eu…aaa, se balbai un pic Sindarim vrajit de frumusetea femeii. Sunt de aceeasi parere. Nimeni nu le poate sta in cale singur. Va trebui sa trimitem soli, in toate satele, in toate regiunile.
– Voi trimite soli in toate satele din regiunea mea. Se vor aduna degraba si vor veni in Tellima. La calareti m-am gandit sa trimitem unul dintre cavalerii negri. S-ar misca mai repede si calaretii sunt departe.
– Am mai avea un aliat in nord. Rebius, unul dintre regii oamenilor. Am putea sa-i cerem ajutorul, daca nu cumva este si el asediat de uriasi. Voi trimite si acolo un cavaler negru. Eu cu Sindarim ne vom indrepta spre Tellima. Si vom pregati apararea. Trebuie sa ne miscam cu totii foarte repede…spuse Anlasil
Inorogul si razboinica
Inorogul
sfarsit de capitol
– Va voi da o barca si vom veni si noi in urma voastra. Dupa ce vom trimite solii. Am vazut ca ati venit cu un Inorog, zise Vitallia.
– Ne urmareste din luminisul in care amandoi i-am salvat viata. Spuse Sindarim
– Inorogul simte cine esti. Si probabil ca o sa ai un rol important in povestea asta. Mai ales ca vad ca ai doua sabii. Poate cel mai important. Dar nu te-a lasat sa-l calaresti?
– Nici nu am incercat, sincer.
– Daca ar fi vrut sa te lase ti-ar fi aratat el. Eh, poate nu e timpul spuse VItallia.
Inorogul se apropie usor de ea si ii facu un semn din cap cu cornul.
– Sau poate voi fi eu aceea, spuse Vitallia si prinse cu o mana coama inorogului si se salta in spinarea lui.
Inorogul se salta in doua picioare si din spate ii iesira aripi. Vitallia il mangaie si ii spuse sa stea linistit.
– Nu zburam acuma, dragul meu. Dar cand vom pleca spre Tellima voi avea nevoie de tine.
Sfatul se incheie. Vitallia trimise soli in toate satele din regiunea ei. Cei doi Cavaleri negri plecara fiecare unde fusese trimis, iar Anlasil si Sindarim se urcara intr-o barca sa plece spre Tellima.
– Drum bun Sindarim, drum bun Anlasil, voi veni si eu in urma voastra cat voi putea de repede. Voi lasa si cativa “spioni” prin padure sa ne anunte cand se apropie dusmanul. Dureaza un pic. Ne vedem acolo.
Si plecara din nou la drum. Anlasil si Sindarim. Oare ce ii astepta in Tellima? Oare va deveni Sindarim rege? Oare vor asculta de ei?
Inorogul si Blahii
Tanase adrian
More Stories
Ozn si Trilobiti: Aventuri in anii 70 cu Ozzy
Norman Spinrad Agent of Chaos: O lume sub semnul Entropiei
Evenimente Bucuresti, in tara si lume la Stiri din Muzica