Curtea regelui Keltios urmeaza sa primeasca o veste sumbra. Dar si speranta se intrevede la orizont. Se vor pregati oare de razboi? Oare Keltios va deslusi misterul? Curtea va tine sfat.
Amintiri
Keltios si Kiera
– Mai tii minte cand te-am vazut prima oara? Isi intreba sotia regele Keltios, fiul lui Alme.
Stateau pe balconul castelului si priveau in zare. Atmosfera era linistita. Parca prea linistita. Pe sotie o chema Kiera si ii daruise lui Keltios doi fii si o fiica. Gastallos, Spurnus si Keltia. Pe ei ii asteptau cu nerabdare ca sa tina un sfat despre ce se intampla in lume si despre soarta regatului lor. In zare se vedea un rau mare curgand linistit dar si dealuri si munti.
– Ma rapise Finnus. Suparat pe tatal meu ca nu voise sa ma dea de nevasta. O mica cearta intre nobili, cum se mai intampla. Dar care degenerase rau. raspunse Kiera.
– Eram la vanatoare cu cativa dintre prietenii si ostenii mei. Am auzit tipete. Si atunci te-am vazut. Legata de crupa calului in timp ce Finnus gonea salbatic insotit de o mica armata. Am alergat repede intr-acolo si, cu greu l-am prins din urma. Ne-am oprit si am stat de vorba. El a spus ca e dreptul lui, ca deja erai pe pamanturile lui. afirma Keltios.
– Atunci i-ai raspuns ca e pe pamanturile regelui si ca trebuie sa ma elibereze imediat si sa se supuna judecatii regelui. N aveai hainele regale pe tine asa ca nu a stiut Finnus atunci cu cine are de a face. Erai si cam murdar. Rase Kiera.
– Cam iute la manie eram pe atunci. L-am provocat la duel. Dar nu a vrut sa auda. Le-a ordonat soldatilor lui sa ne atace. Desi eram putini, i-am dovedit repede. Isi aminti Keltios.
– Apoi te-ai luptat parte in parte cu Finnus si l-ai ucis.
– Da, nu-mi place sa fac asta.
– Aveai nevoie de o baie si nu stiam ca esti chiar regele. Dar ne-am indragostit. Acum ne asteptam copiii, spuse Kiera
Gastallos si Maevia
Cum vorbeau ei asa vazura din partea dreapta a raului venind o mica armata, formata in mare parte din pedestrime. Pareau cam 1000 de osteni. Pe cai, cativa nobili si in fruntea lor un rege si o regina. Imediat sunara cateva trompete. dar glasul lor nu era de amenintare. Era un glas dulce de bun venit.
Hai sa coboram sa ne intampinam fiul, spuse Keltios vazand flamurile lui Gastallos.
Asa ca regele si regina coborara de la balcon si se dusera in curtea castelului ca sa-si intampine fiul. Armata aceea mica se opri si campa in fata zidurilor cetatii.
Iar pe poarta intra in curtea castelului, in urale, Gastallos, fiul cel mare al lui Keltios. Era insotit de sotia lui, Maevia, fiica unui nobil important de pe pamanturile lui.
Amandoi erau blonzi cu parul lung rasfirat dupa umeri. El purta o semi-armura aurie peste un costum de culoare verde. Ea purta o rochie aurie, destul de prafuita dupa drumul prin colb. Desi era un drum scurt, de cateva zile.
– Bine te-am gasit, tata, bine te-am gasit, mama. De un an nu ne-am mai vazut. Spuse Gastallos. Vad ca sunteti sanatosi, voinici, inca indragostiti!
– Lingusitor ai fost de mic, spuse Kiera. Haideti, v-am pregatit o camera de oaspeti iar armata ta va fi si ea bine ingrijita.
– Dar ce e cu armata asta in spatele tau? Intreba keltios. Nu zic ca nu e binevenita.
– Am avut un vis tare rau inainte sa plecam incoace. Foc si scrum. Si simt ceva plutind in aer. Plus ca am auzit ca vecinul meu Gramicus va pleca la lupta in Est. Si nu e rau niciodata sa fii pregatit.
– Asa e, vestile sunt adevarate. Si pluteste ceva in aer. Hai, faceti-va comozi si va astept la sfat. Nu mai e mult si vine si Keltia.
Curtea castelului
Nici nu se asezara bine in camera lor Gastallos si Maevia ca iar se auzi zgomot bland de trompete. Si asa intrara pe poarta castelului Keltia si Belenius. Adusesera si ei cam 500 de osteni cu ei, putini dar destui pentru incercarile calatoriei pe mare si apoi pe uscat. Pe mare mai circulau inca pirati din randurile supusilor expatriati pentru ca nu respectasera legile.
Frumoasa era Keltia si puternic si mandru era Belenius. Belenius fusese la curtea lui Gramicus, dar se indragostise de Keltia si isi construisera un regat pe o insula batuta de furtuni. Si acum venisera la sfat. Calatoreau de cateva zile bune asa ca deabia asteptau sa ia masa cu parintii si fratii ei si apoi sa tina sfat.
Amintiri frumoase
Sfat
Pana la urma nu il mai asteptara pe Spurnus. Venea el mai de departe decat sora si fratele lui. Asta si insemna sa plece mult mai devreme. Dar Keltia si Gastallos erau infometati. Asa ca se asezara cu totii la masa. Castelele au o raceala ele asa. Dar cu Gastallos, Keltia si insotitorii lor, castelul se incalzi cu iubire, bucuria revederii si multe multe rasete. Incepura sa depene amintiri. Amintiri frumoase de cand erau copii veseli si fara griji, amintiri pline de nostalgie despre cum si-au cunoscut sotii.
– Ma atacasera piratii cand plecasem cu o mica suita la pescuit. Si atunci a aparut el. Iti jur, tata ca era ca un zeu al marii cum a intrat in ei cu cei cativa osteni care il insoteau. spuse Keltia
– Apropo, am uitat, spuse Keltios. Sunt batran. Ce cautai pe mare?
– Cautam un loc al meu sa ma asez. Auzisem ca, spre vest, sunt locuri manoase si nelocuite. Imi faceam si eu o ferma acolo si traiam liber. Ma saturasem de lupte. Spuse Belenius.
– Cautai o ferma si ai dat de un mic regat, rase Keltia.
– Si o regina frumoasa. Imediat dupa batalie am naufragiat fix pe insula pe care o cautam. N-a fost rasplata mai mare. Nici nu am vrut.
Terminara masa si se dusera in sala tronului. Keltios se aseza pe tron alaturi de Kiera si Keltia. Tot pe scaune, langa se asezara si Gastallos si Belenius. Si invitara nobilii sa vina cu vesti. Si sa ia decizii marunte pentru regat, nestiind ca urmau sa ia niste decizii mult mai mari. Atmosfera era calduroasa si linistita. Nimic nu prevestea ce urma sa vina.
Keltios era totusi ingandurat. Spurnus intarzia si nu ii statea in caracter.
Situatia asta imi aduce aminte de ceva. Asa ca un sentiment. Spuse Keltios
Zoth
inelele si sabia
– O sa va spun o poveste, poate asa deslusesc si eu misterul. Pentru ca mi se pare ciudat ca, dupa atatea sute de ani, Harghojnienii si Gigantii sa atace din nou. Am auzit vesti si despre Oameni pe jumatate dragon zburand pe deasupra. Aici e ceva necurat la mijloc. Dar, ca sa intelegeti o sa va spun o poveste. Era din vremea cand eram eu tanar, ca voi, iar voi nu erati inca. Spuse Keltios.
– Hai tata, ca nu esti asa batran pentru un semipeletarian. Zise Gastallos
– Dupa marele razboi cu Enlasim, dupa ce i-am eliberat pe Blahi, Blahus s-a luptat cu marele zeu si l-a ucis. Am reusit apoi sa invingem si cele trei popoare create de el si i-am ajutat sa se guverneze singuri. Stiind ca puterea unui zeu chiar imprastiata in cele patru zari nu dispare si de frica unei reveniri, Nkasim a creat inelele. Inelul de foc, de apa, de pamant, de aer si inelul timpului. L-a chemat pe Blahus la el, i-a dat inelul timpului si i-a spus sa creeze un ordin de cavaleri care sa pazeasca aceste inele. Si a creat un templu unde sa le tina. Blahus a renuntat la tron in favoarea fiului sau Blahimer atunci. Locul unde se afla templul era necunoscut. In afara cavalerilor dar si a unei nemuritoare din neamul Blahilor pe care o chema Saka.
Zoth era si el fiul lui Blahus si il cam napadise invidia. Cred ca in sufletul lui intrase bine de tot raul soptit la ureche lui Blahus de catre Enlasim. Zoth era pasionat de magie, de vrajitorie, de puteri. Asa ca a adunat in el toata puterea lui Enlasim raspandita in cele patru zari. Fiind intr-un corp mai firav decat acela al unui zeu, dar totusi un corp de Peletarian.
Curtea asculta povestea marelui razboi
- Asa a capatat Zoth mare putere. dar voia si mai multa. Asa ca si-a indreptat privirea catre inele. A sedus-o pe Saka sa-i dezvaluie locatia templului si, impreuna cu ea, au purces sa fure sau sa lupte pentru inele. Cand a ajuns acolo nu a vrut sa lupte cu tatal lui, asa ca a facut o vraja puternica care i-a adormit pe tatal sau si pe cavalerii lui. A luat cele patru inele, dar cand a pus mana pe cel de timp, s-a trezit Blahus. Zoth a fugit atunci din calea tatalui sau. De pe tronul lui din varful muntelui, Nkasim a simtit ca ceva se intamplase. A simtit ca au fost furate inelele. A simtit in Zoth puterea lui Enlasim.
- Si l-a blestemat, pe el si insotitorii lui. Ca Zoth adunase o mica armata din femei si barbati de origine Blaha. Si fugise peste mare. Am uitat sa spun asta. Cand Nkasim a rostit blestemul , nava pe care erau Zoth si insotitorii lui, inclusiv Saka, s-au scufundat
Curtea asculta in continuare
- Zoth si-a folosit intreaga putere sa isi salveze tovarasii. Dar a pierdut inelele. Care s-au dus pe fundul marii. Au ajuns in zbor, obositi, pemalul estic al marii. Dar acolo blestemul lui Nkasim i-a urmat. Cei care l-au urmat s-au…uratit, au devenit aproape animale. Le-a crescut par pe fata si de atunci raspandesc frica oriunde se duc. Ati ghicit. Astia sunt Harghojnienii Zoth a pierdut mare parte din putere, s-a transformat si el dar isi va reveni si va aduna iar puterea lui Enlasim in corpul lui de Peletarian Blah. Saka nu a patit nimic. A aflat mai tarziu ca era gravida. Cu gemeni. Si probabil magia din ei a protejat-o. Zoth a creat un regat si Harghojnienii s-au inmultit. Tot atunci Nkasim a creat sabiile puterilor. Si le-a daruit. Una peletarienilor, una oamenilor, una Blahilor si una Harghojnienilor. Si a mai creat una. Cea unica. Pe care a ascuns-o in templu. Templu pe care l-a mutat iar intr-un loc ascuns si pazit de Cavalerii Negri. Dar Zoth isi dorea sabia aceea. Si a pornit cu razboi asupra noastra a tuturor. A reusit sa ii momeasca si pe cei din cele trei popoare si pe dragoni si pe uriasi.Dar a fost infrant. Blahimer l-a ucis, iar fiii sai au disparut fara urma. Din razbunare, Saka a calatorit spre tronul lui Nkasim si nu stiu exact cum a facut dar l-a ucis. Puterea lui s-a raspandit in lume. De atunci avem pace cu cele 3 popoare si cu uriasii dar si cu Harghojnienii.
- Si inelele?
- Inelele au fost gasite si daruite de Nkasim. Asa au aparut si cavalerii leului, ai dragonilor, cei albi si cei de foc.
- Si fiii?
- Nu se stie, dar, apropo ei au chipuri de Blahi.
Doi mesageri la curtea lui Keltios
Vesti sumbre
Sfat
Imediat se auzi o bufnitura in in sala patrunse alergand o femeie. Curtea inmarmuri. Era imbracata in verde si vizibil speriata si obosita. Toti se intoarsera brusc, iar Keltios, vizibil iritat tuna:
– Cine indrazneste? Unde sunt garzile?
– Mare rege, spuse printre gafaieli femeia. Vin cu vesti grave. De la Spurnus.
Dati-i femeii un pocal cu apa iar tu aseaza-te si spune-ne!
II lua cateva clipe ca sa se linisteasca, dar apoi le povesti. Acum vreo saptamana atacasera Eganii din Sud. Parjolisera cateva sate, iar acum, cetatea lui Spurnus era asediata si nu se stia cat va mai rezista, o saptamana, doua. dar nu mai mult. Avea nevoie de ajutor.
– Ne va lua ceva timp sa strangem o armata. Ma asteptam cumva la astfel de vesti, spuse Keltios. Si seamana al naibii de mult cu povestirea de mai devreme. dar aici parca e altceva la mijloc. Parca, oricine ar fi, incearca sa ne tina ocupati, sau sa traga de timp. Gastallos ia-i pe cei 1000 de osteni ai tai si cu cei 500 ai Keltiei si porniti intr-acolo. Intre timp eu voi aduna armata si vin in urma voastra. Ar fi bine si daca Belenius ar trimite vorba ca ostenii vostri Keltia sa atace de pe mare. Trebuie sa ne grabim.
– Iertare mare rege, spuse un curtean. Am primit acum o veste de la Cavalerii Focului. sunt mai aproape de Spurnus si au pornit incolo. Au trimis un mesager sa va anunte.
– Atunci poate mai e o sansa. Dar hai sa ne miscam repede totusi si sa sarim in ajutorul fiului meu. Gastallos, trimite si tu vesti sa fie aparate si granitele. Pornim din nou la razboi. dar e un razboi fara scop? Vom afla. Mai spuse Keltios
Curtea lui Keltios
Tanase adrian
More Stories
Ozn si Trilobiti: Aventuri in anii 70 cu Ozzy
Norman Spinrad Agent of Chaos: O lume sub semnul Entropiei
Evenimente Bucuresti, in tara si lume la Stiri din Muzica