Tanasisme

Radio online, concerte, stiri, pamflete, muzica, carti, filme, seriale, cronici, texte, poezii, videoclipuri

Unicorn vs cavalerii dragonilor. Batalia pentru Tellima

unicorn

Unicorn magic, aliante neasteptate si batalii epice in capitolul 14 din Sindarim. Descopera secretele regatelor si soarta eroilor! Imaginile au fost generate de AI.

unicorn

Sindarim si Rebiusa

iubire si alianta

Sindarim si Rebiusa priveau tacuti cerul in schimbare de la balconul cetatii Tellima, lumina apusului pictand orizontul in nuante de aur si purpura. Desi tacerea dintre ei era grea, nu era lipsita de caldura. Sindarim, proaspat rege al Blahilor, isi aseza mana pe balustrada, uitandu-se in departare spre insula ce adapostea fortareata ce va face fata primului asalt.
“Te gandesti la Jiska?” intreba Rebiusa, vocea ei melodioasa intrerupand linistea. Privirea ei patrunzatoare se indrepta catre fata lui, incercand sa-i citeasca gandurile.
“Da,” raspunse el, fara sa-si intoarca privirea. “Si la Harghojnienii lui. Fetele lor… sunt cosmarul intrupat. Iar acele creaturi jumatate dragon…Ce suflet poate concepe astfel de abominatii? Cum poate un om, chiar si unul corupt de Zoth, sa transforme cavaleri de onoare in astfel de creaturi?”
Rebiusa ii atinse usor mana, iar Sindarim isi cobori privirea spre ea. “Nu esti singur, Sindarim. Am jurat sa lupt alaturi de tine. Oamenii mei vor fi cu tine pana la capat.”

Unicorn si Vitallia

In acel moment, usile grele ale balconului se deschisera, iar Vitallia intra, silueta ei impunatoare stralucind sub ultimele raze de soare. Parul ei intunecat, ondulat, ii incadra chipul nobil, iar mantia de catifea cu margini purpurii ii dadea o aura regala. Armura sa de aur, gravata cu motive fine, reflecta lumina apusului, facand-o sa para aproape mitica.
“Am vorbit cu Hurena,” spuse Vitallia, fara ocolisuri. Vocea ei era ferma, dar nu lipsita de o anumita delicatete. “Unicornul este pregatit, dar lupta impotriva creaturilor jumatate-dragon va fi dificila. Sunt mai mult decat simple bestii – au fost cavaleri ai Dragonului Intai, iar Jiska le-a alterat esenta. Stapanul lor, cel ce poarta Inelul de Aer, trebuie invins, altfel nu vom avea nicio sansa.”
“Si daca-l invingem? Ce facem cu inelul?” intreba Rebiusa, concentrandu-se pe fiecare cuvant al Vitalliei.
Vitallia ofta, un gest rar pentru cineva atat de stapan pe sine. “Il distrugem. Dar aceasta nu va fi o sarcina usoara. Magia lui este legata de esenta vantului insusi. Fiecare incercare de a-l distruge va atrage asupra noastra o forta de neoprit. De aceea, trebuie sa fim pregatiti.”
Sindarim isi incrucisa bratele, privindu-le pe cele doua femei. “Deci, aceasta este strategia noastra: Vitallia, vei zbura pe unicorn si vei confrunta acele creaturi. Rebiusa si cu mine vom apara cetatea. Cand vor ajunge aici. Deocamdata vor ataca fortareata. Dar ceva ma nelinisteste… Jiska este viclean. Este liniste, prea multa liniste.”
Rebiusa privi catre apus, simtind aceeasi neliniste. “Aceasta este linistea dinaintea furtunii, Sindarim. Dar vom trece prin asta impreuna, cum am facut si pana acum.”
Vitallia ii studie pe amandoi, iar o umbra de un zambet ii incolti la coltul buzelor. “Sunteti legati de mai mult decat de o alianta. Aceasta este forta voastra adevarata. Nu o subestimati.”
Apusul cobori peste Tellima.

unicorn

Almuna pleaca spre fortareata

Incepe batalia

Clopotul mare din fortareata insulei rasuna peste ape, ecoul sau reverberand ca o chemare la arme. Sindarim, Rebiusa si Vitallia se grabira catre zidurile exterioare ale cetatii Tellima, unde veghea era deja alertata. De pe metereze, privirile lor se indreptara spre uriasii care inaintau prin apa, valurile inalte spargandu-se de coapsele lor masive. In spatele lor, o flota de corabii neobisnuite se apropia amenintator.
“Nu sunt doar harghojnienii,” spuse Sindarim, cu voce grava. “Corabiile acelea… nu le-am mai vazut niciodata. Jiska a adunat aliati necunoscuti.”
Vitallia isi stranse mantia in jurul umerilor. “Unde sunt creaturile jumatate-dragon? Daca nu le vedem, inseamna ca ne pregatesc o ambuscada.”
Deodata, pasi grabiti rasunara pe piatra curtii. Nemuritoarea Almuna, conducatoarea regiunii vanatorilor, desi fusesese din regiunea strajerilor, isi facu aparitia, alaturi de fiica sa, Ardosa (muritoarea cea roscata). Almuna era o prezenta impunatoare, cu parul lung si intunecat fluturandu-i in briza rece a serii. Armura sa din piele intarita cu accente aurii reflecta flacara tortelor din jur. Privirea ei era fixa, hotarata.
“Trebuie sa mergem spre fortareata,” spuse Almuna, fara preambul. Vocea ei era ferma, dar incarcata de un dramatism care facu pe toti sa taca. “Este datoria mea sa apar acel loc, chiar daca va fi ultima mea lupta.”
Rebiusa pasi inainte, cu spranceana ridicata. “Nu poti merge singura, Almuna. Fortareata este aproape pierduta. Vei avea nevoie de mai multi oameni.”
“Nu voi fi singura,” replica Almuna, aratand spre Ardosa. “Fiica mea va fi alaturi de mine. Ardosa este gata sa lupte, chiar daca e tanara. Iar sotul meu, Alabastus, ne va conduce corabiile. Vom umple distanta dintre fortareata si Tellima cu navele noastre, astfel incat inamicul sa nu poata strapunge.”

Unicorn la lupta

Sindarim isi incrucisa bratele, admirand curajul Almunei, dar si ingrijorat. “Si surorile Ardosei?”
“Bethamena si Lekasa vor ramane aici, in Tellima,” raspunse Almuna. “Cetatea trebuie protejata. Daca fortareata cade, Tellima va fi urmatoarea tinta. Dar nu voi lasa fortareata fara lupta. Ardosa si cu mine vom intra in cetate si vom rezista cat de mult putem.”
Vitallia isi pleca usor capul, respectand decizia Almunei. “Sunteti curajosi, voi, strajerii. Daca veti reusi sa le tineti piept suficient de mult, Sindarim si armata noastra vom putea contraataca.”
Ardosa, care pana atunci ramasese tacuta, spuse cu o voce calma, dar hotarata: “Nu suntem eroi din povesti. Suntem oameni care lupta pentru pamantul nostru. Daca va fi sa murim, o vom face cu onoare.”
Sindarim se apropie de Almuna, privindu-i adanc in ochi. “Fie ca stelele sa fie cu voi. Vom veghea asupra Tellimei si vom fi gata sa intervenim. Dar sa nu uita, Almuna, esti mai valoroasa vie decat moarta. Nu va sacrificati inutil.”
Almuna zambi slab, un zambet fara veselie, dar plin de hotarare. “Sacrificiul nu este niciodata inutil, daca pastreaza focul aprins pentru cei care vor veni dupa noi.”
Cu aceste cuvinte, Almuna si Ardosa plecara spre port, unde Alabastus si oamenii lor pregateau corabiile. Apusul devenise deja un intuneric dens, iar peste ape parea sa pluteasca o tacere grea, prevestitoare. La orizont, flacarile tortelor de pe corabiile inamice luminau valurile.
Lupta era aproape. Dar inimile celor din Tellima nu erau coplesite de teama, ci de o hotarare arzatoare, alimentata de curajul Almunei si al celor ca ea.

unicorn

Almuna si Ardosa

prima batalie navala

Clopotul din fortareata rasuna din nou, chemand aparatorii la arme. De pe ziduri, arcasii trimiteau o ploaie de sageti asupra uriasilor care inaintau greoi prin apa raului. Fiecare pas al colosilor ridica valuri ce se spargeau de podurile masive ce legau insula de maluri. Sagetile strapungeau pielea groasa a uriasilor, iar unii cadeau cu urlete asurzitoare, zdrobind corabiile harghojnienilor care veneau in spatele lor.
De pe balconul inalt al cetatii Tellima, Sindarim privi desfasurarea luptei cu o intensitate arzatoare in priviri. “Priveste, Vitallia,” spuse el, aratand spre uriasii care cadeau unul cate unul. “Sunt folositi doar ca niste arme vii. Jiska stie ca acesti uriasi nu vor supravietui, dar ii sacrifica pentru a slabi apararea fortaretei.”
Vitallia, alaturi de el, isi stranse mantia de catifea. “Planul lui Jiska este mai profund decat pare. Ucide uriasii, dar sparge zidurile cu trupurile lor. Uita-te la poduri!”
Sindarim urma privirea ei. Podurile fortaretei cedau sub greutatea uriasilor morti. Bucati masive de piatra cadeau in apa, creand un haos care ingreuna miscarea aparatorilor. Totusi, fortareata rezista.
Almuna si Ardosa ajunsesera la poarta fortaretei chiar cand doi uriasi, intr-un ultim efort, spulberara portile masive. Apa se revarsa prin deschizatura ingusta, iar corabiile harghojnienilor isi croiau drum spre intrare. Almuna isi ridica sabia si striga:
“Arcasi, la posturi! Fiecare sageata trebuie sa-si gaseasca tinta. Nu-i lasati sa treaca!”
“Dar poarta este distrusa!” striga unul dintre comandanti, cuprins de panica.
“Atunci noi vom fi poarta!” raspunse Almuna, cu o voce ca o lovitura de tunet. “Ardosa, cu mine!”
Ardosa, cu o sabie mai scurta, dar ascutita, se posta alaturi de mama sa. “Suntem pregatite, mama. Nu vor trece!”

Unicorn si fortareata

unicorn

Primii harghojnieni patrunsera in fortareata, dar intrarea era atat de ingusta incat doar cativa puteau avansa in acelasi timp. Almuna ii intampina cu o taietura laterala rapida, sabia sa lovind cu o forta devastatoare. Ardosa, desi mai tanara, se misca agil, fiecare miscare a sa fiind calculata si precisa.
“Tine linia, Ardosa!” striga Almuna, strapungand un harghojnian care incerca sa-i atace flancul. “Nu lasa frica sa te cuprinda. Suntem vanatorii; ei sunt doar umbre!”
“Mama, nu ma tem,” raspunse Ardosa, lovind cu o miscare rotativa care despica pieptul unui alt inamic. “Am fost antrenata de tine. Si pentru tine voi lupta pana la ultima suflare.”
Pe raul din jurul insulei, corabiile lui Alabastus se angajasera intr-o lupta disperata impotriva flotei inamice. Harghojnienii erau vicleni, dar Alabastus era un strateg experimentat.
“Ridicati panzele!” striga el, manevrand cu indemanare vasul sau principal spre unghiuri care impiedicau corabiile inamice sa treaca. “Nu le dati spatiu sa se apropie de Tellima!”

Unicorn si Harghojnieni

unicorn

Atunci, Sindarim, de la balcon, vazu o miscare la orizont. O flota noua, cu panze verzi si aurii, se apropia rapid. Armuri stralucitoare acopereau siluetele razboinicilor aflati pe punti.
“Yamaginii,” murmura el. “Poporul creat de Enlasim, pentru a lupta cu dragonii. Sunt aici. Ei vor schimba soarta bataliei.”
Cand primele raze ale diminetii atinsesera apele, fortareata, desi ranita, inca statea in picioare. Almuna, plina de sange, dar nevatamata, privi peste ziduri catre campul de batalie.
“Inca nu s-a terminat,” spuse ea catre Ardosa, care statea langa ea, respirand greu.
“Dar am castigat aceasta lupta,” raspunse Ardosa, cu o licarire de speranta in ochi.
Sindarim, privind de la distanta, stranse manerul sabiei sale. “Aceasta a fost doar inceputul. Jiska ne-a testat apararea. Dar noi vom fi pregatiti cand va veni lovitura finala.”
Si astfel, luna se ridica peste campul de lupta, dezvaluind distrugerea, dar si curajul celor care au rezistat.

unicorn

Almuna pleaca spre flota

batalia continua

Fortareata era invaluita intr-o liniste apasatoare, iar flacarile bataliei pareau sa se fi domolit. Almuna cobori scarile turnului central, cu pasi hotarati, armura sa stralucind sub lumina lunii care incepea sa se ridice pe cer. Ardosa, cu sabia inca insangerata in mana, o intampina la poarta.
“De ce pleci, mama?” intreaba Ardosa, cu o voce care tremura usor, desi incerca sa-si pastreze calmul. “Fortareata are nevoie de tine.”
“Nu, fiica mea,” raspunse Almuna, cu o solemnitate grava. “Tu vei apara cetatea. Eu trebuie sa ma alatur lui Alabastus pe apa. Daca Jiska va veni cu puterile sale, va ataca acolo. Nu pot lasa raul fara protectie.”
Ardosa isi inalta privirea spre mama sa, iar ochii ei caprui scanteiau de hotarare. “Atunci, lasa-ma sa vin cu tine. Am jurat sa lupt alaturi de tine, oriunde ar fi nevoie.”
“Nu, Ardosa,” interveni Kharmunius, care statea alaturi, tacut pana atunci. Vocea sa era calma, dar avea o nota de autoritate. “Tu esti scutul fortaretei. Daca zidurile cad, vei fi ultima linie de aparare. Iar eu voi fi umbra ta, pana la capat.”
Almuna puse o mana pe umarul fiicei sale. “Ai fost crescuta pentru acest moment. Ai incredere in Kharmunius. Este cel mai loial dintre noi toti. Te va proteja.”
Ardosa inclina capul, acceptand cu greu. “Atunci, mama, mergi cu bine. Si sa ne revedem in zori.”
Linistea se rupse brusc. Un zgomot de metal lovit si strigatele arcasilor rasunara dintr-o sectiune indepartata a fortaretei. Ardosa se intoarse brusc, ridicand sabia. “Pe unde au intrat? Nu era nimeni acolo!”

Unicorn si Kharmunius

unicorn

Kharmunius scoase sabia sa lunga, gravata cu rune vechi. “Se pare ca Jiska nu si-a aratat inca toate cartile. Ramai aproape de mine!”
Harghojnienii navalira, creaturi feroce si deformate, cu fete jumatate omenesti, jumatate bestiale. Sulitele si sabiile lor pareau faurite dintr-un metal intunecat care parea sa absoarba lumina lunii.
Lupta era haotica. Kharmunius se misca rapid, aparand-o pe Ardosa si doborand adversari cu precizie letala. “Tinteste gaturile lor, Ardosa! Armura lor este prea groasa pentru sabiile noastre!”
Ardosa, cu sangele fierband in vene, isi croia drum prin valul de inamici. “Sunt prea multi, Kharmunius! Nu vom rezista!”
“Atunci sa murim luptand!” raspunse el, cu o voce plina de determinare.
Dar soarta nu avea sa fie de partea lor. O sulita bine aruncata strapunse pieptul lui Kharmunius, iar batranul razboinic cazu la pamant, sangele lui intunecand pietrele fortaretei.
“Nu!” striga Ardosa, dar nu avea timp de doliu. Inamicii o inconjurasera, iar sabia ei dansa cu o furie alimentata de durere.
In mijlocul luptei, un harghojnian mai mare decat ceilalti pasi inainte. Armura sa intunecata stralucea slab in lumina lunii, iar coltii sai se ivira intr-un ranjet salbatic.
“Muritoare,” spuse el, cu o voce guturala. “Tu nu ai nicio sansa impotriva mea.”
“Atunci vino si dovedeste-o,” raspunse Ardosa, ridicand sabia.

Unicorn si lup

Lupta lor fu cumplita. Harghojnianul lovea cu o forta care o facea pe Ardosa sa simta fiecare os din corp vibrand. Dar ea era rapida, evitand loviturile sale si atacand acolo unde armura era slaba.
Ore intregi pareau sa treaca, fiecare luptand pana la epuizare. Ardosa era acoperita de sange, dar ochii ii ardeau cu o hotarare neclintita.
In cele din urma, cand parea ca ea ar putea castiga, un lup urias, cu ochi galbeni sclipitori, sari din spatele sau. Dintii fiorosului animal ii sfasiara piciorul, iar Ardosa cazu in genunchi, strigand de durere.
Harghojnianul ranji. “Acesta este sfarsitul tau, muritoare.”
El ridica sabia si o infipse in pantecul ei. Ardosa isi simti viata alunecand, dar nu inainte de a sopti: “Mama… imi pare rau.”
Flacarile mistuiau fortareata, iar zidurile se prabuseau sub greutatea lor. Inamicii preluasera controlul, iar aparatorii ramasi se retrageau in haos. Almuna, de pe corabia ei, vazu fumul ridicandu-se din cetate.
“Ardosa…” murmura ea, cu inima zdrobita.
“Nu mai putem face nimic aici,” spuse Alabastus, punand o mana pe umarul ei. “Trebuie sa ne pregatim pentru lupta pe apa. Jiska abia incepe.”
Si astfel, batalia pentru fortareata se incheie, dar batalia pentru Tellima era departe de a se fi terminat.

unicorn

Cavalerii albi revin

Unicorn in lupta

Corabiile blahilor, masive si impunatoare, pareau sa fie ziduri plutitoare, insa barcile Yamaginilor, numerosi si hotarati, le copleseau incetul cu incetul. Desi nemuritori, blahii nu puteau ignora numarul covarsitor al dusmanilor. Steagurile verzi ale Yamaginilor fluturau in vant, iar sagetile lor, ascutite si necrutatoare, cadeau ca o ploaie de fier.
Alabastus, cu armura sa stralucind sub lumina lunii, comanda de pe puntea navei sale. In mijlocul haosului, sabia lui taia fara mila, dar soarta ii era potrivnica. O ploaie de sageti il lovi, iar el se prabusi, soptind ultimele cuvinte: “Apara Tellima, Almuna…”
Almuna, vazandu-si sotul cazut, fu cuprinsa de o furie nestavilita. Cu sabia ridicata, ea parea insasi o zeita a razboiului. Taia si impingea in randurile Yamaginilor, iar fiecare lovitura a ei era o sentinta de moarte.
Dar chiar cand balanta parea sa se incline definitiv in favoarea Yamaginilor, din departare se auzi un corn clar. Corabiile cavalerilor albi intrara in lupta, manevrand cu o viteza incredibila. Faurite sa stapaneasca apele, se strecurau printre navele inamice, zdrobindu-le cu berbecii lor aurii.
Cavalerii albi, purtand armuri stralucitoare ce pareau desprinse din basme, navalira asupra Yamaginilor si Harghojnienilor. Sangele se amesteca cu apa marii, iar armurile albe se inroseau sub furia bataliei.
Dar din ceruri aparura creaturile jumatate dragoni, jumatate oameni. Cu aripi masive si respiratie de foc, devastau corabiile cavalerilor albi. Flacarile lor mistuiau panzele, iar sagetile celor de jos abia reuseau sa-i atinga.
Calare pe unicorn, Vitallia se repezi in inaltul cerului, tintindu-l pe liderul creaturilor inaripate. Acesta purta la mana un inel stralucitor, emanand o lumina palida, ca o stea cazuta.
“Trebuie sa-l ucidem, Vitallia!” striga unicornul, cu o voce grava care parea sa rasune in mintea ei.


Unicorn si Vitallia

Creatura inaripata ii intampina cu o furie de nestavilit, dar unicornul fu mai rapid. Cornul sau, ca o sulita divina, strapunse burta creaturii. In timp ce aceasta isi dadea ultima suflare, Vitallia smulse inelul de pe degetul monstrului. Dar puterea inelului o coplesea, iar unicornul cobori in graba pe o pajiste pustie.
“Trebuie sa distrugem inelul,” spuse unicornul. “Pune-l pe cornul meu de unicorn.”
“Dar vei pieri,” raspunse Vitallia, lacrimile curgandu-i pe obraji.
“Asta este soarta mea. Magia trebuie sa dispara.”
Cu mainile tremurande, Vitallia aseza inelul pe cornul unicornului. Acesta incepu sa tremure, ochii sai devenind rosii, iar trupul sau se transforma intr-o serie de forme monstruoase. In cele din urma, exploda intr-o lumina orbitoare, iar inelul fu distrus. Creaturile inaripate de pe cer scoasera un tipat ingrozitor si disparura.
Vitallia cazu in genunchi, plangand unicornul care se sacrificase pentru victorie. Era probabil ultimul Unicorn
Pe mare, cateva corabii de-ale Yamaginilor reusisera sa scape de distrugere si acostara pe platoul din stanga Tellimei. Impreuna cu Harghojnienii ramasi, pornira in mars spre intrarea laterala a cetatii.
La poarta cetatii, Almuna, inca in viata, statea alaturi de cativa dintre oamenii ei. Sabia ei era acoperita de sange, dar ochii ii ardeau de hotarare.
“Nu vom lasa Tellima sa cada,” spuse ea, ridicand sabia. “Vom lupta pana la ultima suflare.”

Unicorn si Tellima

Dinspre platou, hoardele Yamaginilor urcau dealul, insotiti de cativa dintre uriasi. In spatele lor, corabiile Harghojnienilor aduceau noi trupe.
Ultima corabie a cavalerilor albi acosta in fata cetatii. Cavalerii ramasi, raniti dar neinfranti, se alaturara Almunei.
“Suntem putini,” spuse unul dintre ei, cu o voce grava. “Dar suntem destui.”
“Atunci sa facem sa conteze,” raspunse Almuna.
Pe zidurile cetatii, arcasii isi pregateau sagetile. Sub ziduri, razboinicii isi ascuteau sabiile, iar cavalerii isi potriveau scuturile. Almuna urca pe zid si privi spre campul de lupta. Langa ea Veni Sindarim si Rebiusa.
“Astazi, Tellima va fi incercata ca niciodata,” spuse ea catre cei adunati. “Dar sa nu va temeti. Sangele nostru, curajul nostru, vor proteja acest pamant! Vom lupta pentru cei cazuti si pentru cei care vor veni dupa noi!”
Un murmur de aprobare strabatu randurile aparatorilor.
Si astfel, batalia pentru Tellima era pe cale sa inceapa, iar soarta regiunii atarna de un fir de sabie si de vointa nemasurata a celor care se pregateau sa apere cetatea.

Unicorn magic




Tanase adrian


More Posts for Show: Noapte buna, copii mari. Roman Foileton. Sindarim
  • https://a5.asurahosting.com:7120/radio.mp3
  • Rockstar Radio
  • Radio

Verified by MonsterInsights