Foc si apa, batalie epica intre armate legendare, regine razboinice si eroi curajosi intr-un capitol fantasy plin de magie, sacrificii si lupte grandioase. Imaginile au fost generate de AI. Capitolul 14. Mai sunt 6. Nu le voi mai publica aici ca in martie vreau sa-l scot pe print. Pe el, pe roman.
Gastallos si Keltia
pornesc la lupta
In curtea castelului, ostile lui Gastallos si ale Keltiei frematau de nerabdare. Steagurile verde si auriu ale casei regale fluturau in bataia vantului, iar sub ele se aliniau in formatie soldatii, cu scuturile stralucind sub lumina soarelui apus. Caii fornaiau, lovind pamantul cu copitele, iar sunetul armurilor ce se ciocneau usor crea o melodie razboinica. Gastallos statea mandru in frunte, pe calul sau, un armasar negru ca noaptea, iar langa el, Maevia, cu parul sau lung prins intr-o coada impletita, purta o mantie aurie ce ii dadea un aer regal si razboinic.
De cealalta parte, Keltia si Belenius se pregateau la randul lor. Frumoasa si neinfricata, Keltia purta o armura usoara, decorata cu motive marine, amintind de regatul lor insular. Belenius, cu sabia lui masiva prinsa la sold, parea o statuie a unui zeu al razboiului, ochii sai albastri stralucind cu hotarare. El trimisese deja soli spre insula lor pentru a cere intariri, iar corabiile oamenilor sai erau pregatite sa intre in actiune.
Gastallos ridica mana, iar ostenii se oprira din miscare, linistea fiind sparta doar de vantul ce suiera usor.
– Frati si surori, spuse el cu glas tunator, astazi pornim spre fratele meu, Spurnus, care se afla sub asediu. Nu vom lasa cetatea lui sa cada, nu vom lasa ca numele nostru sa fie patat de infrangere! Inaintea noastra se afla drumuri grele si lupte crancene, dar vom sta neclintiti, pentru ca suntem copiii acestui pamant si nu ne vom inclina capetele in fata nimanui!
Strigate de razboi izbucnira din randurile ostenilor, iar Keltia isi ridica sabia spre cer.
– Nu suntem singuri, fratilor! Cavalerii Focului ne-au luat-o inainte, iar corabiile regatului meu vor lovi dusmanii dinspre mare. Spurnus nu este doar fratele meu, este fratele nostru, iar sangele ne cheama sa luptam!
Foc si apa pornesc la drum
Cu aceste cuvinte, coloana se puse in miscare. Gastallos si Keltia conduceau, iar Maevia si Belenius ramaneau in urma, supraveghind formatiile. Drumul se intindea inainte ca o panglica de argint, serpuind printre dealuri si paduri, iar peisajul se scufunda in nuantele purpurii ale amurgului.
In castel, Keltios si Kiera priveau din turn coloana care se pierdea la orizont. Regele era ingandurat, fruntea lui brazdata de riduri adanci. Kiera ii puse o mana pe umar, iar el ofta adanc.
– Regatele Eganilor sunt doua, Kiera. Doua regate unite printr-un fir subtire de sange, dar despartite de mandrie si intriga. Si totusi, pe noi ne ataca Regina Abigalla, o femeie temuta pe campul de lupta, dar care isi conduce ostile cu o manie nestapanita. Mi-e teama ca nu doar razboiul o mana spre noi. Mi-e teama ca exista altceva in umbra.
– Abigalla nu va fi usor de invins, raspunse Kiera, dar asta am stiut de cand am auzit primele soapte despre ea. Totusi, noi suntem puternici, Keltios. Nu suntem singuri. Cavalerii Focului sunt cu noi, iar nobilii nostri vor raspunde chemarii. Sa nu uitam, inelul timpului este inca de partea noastra.
Regele zambi slab, dar nu spuse nimic. In linistea serii, doar sunetul pasilor mesagerilor ce se grabeau sa duca ordinele lor mai departe se auzea pe coridoare.
Foc si apa la lupta
A doua zi, pe inserat, steagurile regale fluturau din nou, de data aceasta deasupra unei armate mai mari, adunata in graba zilei. Focurile de tabara imprastiau umbre dansatoare peste zidurile reci ale castelului, iar Keltios, imbracat in armura sa completa, stralucea sub lumina flacarilor. Kiera, intr-o mantie de matase violet, cu parul prins intr-o coroana de aur, statea alaturi de el.
– Sa pornim, spuse regele, iar glasul sau, desi linistit, purta greutatea deciziilor ce urmau sa fie luate. Trompetele sunara, iar coloana masiva de soldati se puse in miscare, iesind din cetate ca un fluviu de metal viu. In urma lor, castelul ramase invaluit in liniste, ca o umbra a ceea ce fusese odata.
Foc si apa si Keltios
se intalnesc pe drum
Pe drumul lung si prafuit ce serpuia printre colinele arse de soare, Keltios si Kiera marsaluiau in fruntea armatelor lor. Steagurile purpurii si albastre ale regatului lor fluturau in briza diminetii, iar sunetul ritmic al pasilor ostenilor, acompaniat de nechezatul cailor, umplea aerul cu un ecou solemn. In departare, o coloana de fum strabatea cerul limpede, semn ca cetatea Spurnus inca rezista, dar lupta era departe de a fi castigata.
Deodata, dintr-o vale adanca marginita de pini negri, doua siluete calare se ivira. La inceput, pareau umbre miscatoare, dar pe masura ce se apropiau, detaliile deveneau tot mai clare. Erau doua femei calare pe armasari albi ca laptele, imbracate in armuri rosii, ornate cu aur. Soarele juca pe suprafata lucioasa a armurilor lor, iar in lumina diminetii pareau zeite ale razboiului coborate pe pamant.
Amandoua aveau parul lung si blond, ce se revarsa pe umeri ca niste valuri de aur. Privirile lor erau patrunzatoare, iar trasaturile, delicate dar ferme, inspirau respect si o usoara teama. Armurile lor, sculptate cu motive de flacari si pasari mitice, pareau mai mult decat simple protectii – pareau o manifestare a puterii inelului de foc pe care il purtau cu mandrie.
Keltios ridica mana, semnalizand armatei sa se opreasca, iar Kiera, alaturi de el, privi curioasa catre cele doua femei care acum se apropiau, oprindu-si caii la cativa pasi de ei. Una dintre femei isi scoase casca, dezvaluind ochi albastri ca cerul de iarna.
– Keltios, fiul Soarelui, grai ea, vocea ei melodioasa, dar incarcata de autoritate. Sunt Ylva din Cavalerii Focului, si ea este sora mea, Freyna. Venim cu vesti dinspre Spurnus.
Cea de-a doua femeie, Freyna, continua, glasul ei mai taios, ca o lama de otel bine ascutita:
Foc si apa la sfat
– Am inconjurat tabara dusmanilor care asediaza cetatea fiului tau. Flacarile ne-au fost aliat, iar noaptea trecuta am dat foc proviziilor lor. Soldatii lor sunt flamanzi si dezorientati, dar tot mai multe corabii egane se apropie de tarm. Daca nu grabiti pasul, apararea cetatii va cadea.
La aceste cuvinte, chipul lui Keltios se intuneca, iar mainile lui, care tineau haturile calului, se stransera pana la albire.
– Spurnus este fiul meu, dar si rege in acest regat, raspunse Keltios cu hotarare. Vom ajunge inainte ca zidurile sa cedeze. Puteti conta pe asta.
Kiera, care pana atunci ascultase in tacere, interveni, privindu-le pe cele doua femei cu un amestec de respect si curiozitate.
– Intelepciunea Cavalerilor Focului este binecunoscuta. Spuneti-mi, Ylva, ce altceva ati vazut? Ce ne asteapta la Spurnus?
Ylva isi pleca usor capul, un gest de politete rar in randul Cavalerilor Focului.
– Regina Abigalla isi joaca ultima carte, dar nu va lasati pacaliti. E o vipera, iar ambitia ei nu cunoaste limite. Dusmanii vostri nu sunt doar soldati. Printre ei se numara mercenari din regatele sudice, creaturi de umbra chemate de magia Eganilor si masinarii de razboi ce isi trag puterea din surse necunoscute.
Foc si Apa se grabesc
Freyna adauga, cu un zambet rece:
– Dar nu va temeti. Focul este cu voi. Cavalerii Focului vor lupta alaturi de voi. Totusi, timpul nu este prietenul vostru. Daca vreti sa salvati cetatea, trebuie sa va grabiti.
Keltios incuviinta, iar ochii lui, pana atunci incarcati de ingrijorare, se aprinsera de hotarare.
– Atunci sa mergem, spuse el. Suntem mai puternici impreuna. Spurnus ne asteapta, iar inima lui nu va inceta sa bata atat timp cat noi respiram.
Si astfel, coloana se puse din nou in miscare, de aceasta data cu o graba crescanda. Cavalerii Focului calareau alaturi de Keltios si Kiera, flacarile aurii ale armurilor lor luminand drumul inainte. Razboiul se apropia, iar soarta regatelor urma sa fie hotarata sub zidurile Spurnusului, unde focul, fierul si curajul aveau sa se intalneasca intr-o batalie de neuitat.
Belenius si Keltia
moartea lui Belenius
Pe campia arsa de soare, in fata cetatii Spurnus, armatele lui Gastallos si Keltia stateau aliniate, pregatite sa dea piept cu valul nesfarsit de egani. Armurile lor aurii si verzi sclipeau sub cerul plumburiu, iar steagurile fluturau in vantul uscat, ca o chemare la lupta. In departare, zidurile cetatii erau acoperite de rani negre de fum si foc. Strigatele de lupta ale eganilor rasunau ca un tunet asurzitor, dar ostenii pastrau linistea, strangand scuturile si sabiile in asteptarea semnalului.
Scenele de lupta
Gastallos ridica sabia sa grea, o lama incrustata cu runele stravechi ale poporului sau, si striga:
– Pentru libertate! Pentru Spurnus! Inaintati!
Keltia, alaturi de el, isi incorda arcul lung, sagetile ei stralucind ca razele de soare. Glasul ei taios se ridica deasupra tumultului:
– Rupeti linia lor! Nimic sa nu treaca de noi!
Armata lor ataca flancul stang al eganelor, in timp ce Maevia si Belenius loveau din dreapta. Cavalerii Focului, femeile impozante imbracate in rosu si aur, isi desfasurau magia devastatoare. Flacarile lor dansau pe campul de lupta, inghitind corturi, arme si vieti intr-un spectacol de lumina si moarte. Dinspre cetate, razboinicele lui Spurnus, imbracate in verde, coborau ca o mare involburata. Mii de sageti zburau din ziduri, semanand haos printre egani.
Maevia si Belenius in flancul drept
Maevia, cu sabia ei scurta si ochii scanteind de furie, taia prin randurile eganelor ca o furtuna. Dar un moment de neatentie ii fu fatal. O sulita egana o strapunse, iar ea cazu cu un strigat de durere. Belenius, vazand-o, scoase un urlet de furie, care parea sa zguduie campul de lupta. Sangele ii manjea armura aurie in timp ce se urca pe un maldar de cadavre, spintecand fara mila tot ce ii statea in cale.
Foc si apa se lupta in fata cetatii
Un general egan, un barbat masiv cu armura neagra, impodobita cu colti si o mantie de purpura intunecata, se apropie cu o sabie uriasa. Ochii lui, plini de ura, il fixara pe Belenius.
– Tu esti cel care mi-a macelarit oamenii? Ai sa mori acum, la fel ca toti ceilalti!
Belenius isi ridica scutul, dar forta loviturii generalului il facu sa alunece de pe gramada de trupuri. Cu o miscare rapida, generalul reusi sa-l raneasca la umar. Sangele curgea siroaie, dar Belenius nu ceda.
– Inainte sa ma invingi, vei plati cu sangele tau!
Cei doi se ciocnira cu o forta colosala. Sabiile lor scanteiau, iar sunetul fierului lovindu-se de fier era asurzitor. Belenius izbuti sa-l raneasca pe general la picior, dar acesta, cu o miscare vicleana, ii strapunse pieptul. Belenius cazu pe genunchi, murmurand ultimele cuvinte:
– Keltia…
Keltia intervine
Vazandu-l prabusit, Keltia scoase un strigat de furie. Cu o saritura agila, se avanta spre general. Arcul ei, pana atunci letal, fu lasat deoparte, iar sabia lunga stralucea in mainile ei. Lupta lor fu scurta, dar brutala. Keltia evita o lovitura a generalului si, cu o miscare rapida, ii strapunse gatul. Eganii din jurul lor privira socati cum liderul lor se prabusi.
Foc si apa se ciocnesc inca o data
Sosirea lui Keltios
Flancul drept, aproape coplesit, primi intariri cand Keltios si ostasii lui ajunsera in forta. Cu sabia lui straveche, Keltios taia printre egani, iar ostasii sai, incurajati de prezenta liderului lor, impingeau dusmanii spre mare. Cavalerii Focului isi intensificara atacurile, iar flacarile lor transformara campul de lupta intr-un infern. In cele din urma, eganii cedara si se retrasesera in haos, inghititi de valurile marii.
In sala tronului
Dupa batalie, Keltios patrunse in cetate, grabindu-se spre sala tronului. Acolo il gasi pe fiul sau, Spurnus, prabusit, cu o sulita egana infipta in piept. Keltios cazu in genunchi, lacrimile siroindu-i pe obraji.
– O, fiule… Am venit prea tarziu. Jur ca memoria ta nu va fi uitata, iar aceasta lupta nu va fi in zadar.
In timp ce Keltios il tinea pe Spurnus in brate, Keltia intra in sala, murdara de sange si praf.
– Unde este regina Abigalla? intreba ea, cu ochii scanteind de ura.
Un mesager, ranit dar viu, raspunse din prag:
– Regina….nu era aici. Simt ca nu s-a terminat
Keltios stranse pumnul si ridica privirea.
– Atunci vom fi pregatiti. Razboiul abia incepe.
Foc si apa dinspre mare
vine regina Abigalla
Dinspre mare, valurile purtau o flota uriasa, o padure de catarge ce se intindea cat vedeai cu ochii. Cele mai mari nave erau decorate cu sculpturi exotice, iar una dintre ele atragea toate privirile: un sfinx urias, din aur si abanos, veghea de pe catargul principal, simbol al unei puteri stravechi. Corabiile erau largi si masive, acoperite cu panze rosii si negre, iar marginile lor erau intarite cu placi de bronz slefuit, ce sclipeau sub lumina soarelui ca niste oglinzi inselatoare.
Pe punti se zareau razboinici si razboinice, impunatori si frumosi, dar letali. Armurile lor erau fin lucrate, imbinand pielea vopsita in culori vii cu placi de metal gravate cu modele complexe. Barbatii purtau coifuri cu creste lungi si sulite aurite, iar femeile, la fel de inalte si puternice, aveau sabii curbe si scuturi rotunde impodobite cu pietre pretioase. Pielea lor varia de la tonuri aramii la cele deschise, iar ochii, adesea de o culoare neobisnuita – verde smarald sau albastru adanc – pareau sa arda de un zel aproape religios.
Cand navele eganelor se apropiara, zgomotul tobelor de razboi incepu sa rasune peste valuri, un ritm sacadat, ca o inima gigantica.
Pe plaja din fata cetatii Spurnus
Keltios statea pe un promontoriu, cu sabia straveche infipta in nisip. Privirea lui fixa flota cu o expresie de neclintit. Langa el, Keltia isi strangea arcul, iar Kiera privea marea, cu pumnalul scurt si ornamentat in mana. Keltios, ranit dar inca darz, clatina din cap.
– Sfinxul… murmura el. – Este corabia reginei. Abigalla nu se lasa. A adus tot ce avea.
Keltia scuipa in nisip si stranse mai tare manerul arcului.
– Nu vom ceda. Daca vor mari, le vom da mari. Daca vor sange, le vom da sange!
Foc si apa zid de scuturi
Kiera, mai calma, privi spre surorile ei, Cavalerii Focului, care stateau linistite, ca niste statui. Armurile lor rosii sclipira sub razele soarelui.
– Ce zici, Klyara? Flacarile voastre sunt gata sa arda din nou?
Klyara, conducatoarea Cavalerilor Focului, zambi.
– Pamantul va fierbe sub pasii lor. Fiecare val care-i poarta va deveni cenusa.
Keltios ridica mana, chemand la tacere.
– Zid de scuturi, acum. Nu lasati niciun spatiu liber. Odata ce pun piciorul pe nisip, trebuie sa simta puterea noastra.
Formarea zidului de scuturi
Soldatii ramasi se aliniau, ridicandu-si scuturile mari, rotunde, intr-un perete compact. In spatele lor, arcasii isi pregateau sagetile, iar Cavalerii Focului formau un semicerc, gata sa-si dezlantuie magia. Pe margini, razboinicii ramasi ai lui Spurnus – femeile imbracate in verde – isi fixau lancele in nisip, pozitionandu-se pentru a opri orice incercare de flancare.
Keltia se apropia de Keltios si-i sopti:
– Sunt prea multi. Daca ne vor strapunge zidul, nu vom putea sa tinem linia.
Keltios ii raspunse cu o voce calma, dar plina de determinare:
– Atunci nu vom lasa zidul sa cada. Am pierdut prea mult ca sa cedam acum.
Kiera se apropie, aratand spre mare.
– Ai vazut catargele? Au adus si masinarii de asediu. Daca nu le oprim pe plaja, cetatea va cadea.
Keltios, sprijinit de un scut, rase, in ciuda durerii evidente.
– Lasa-i sa vina. Daca vor masinarii, le vom trimite bucati din ele inapoi in mare.
Foc si apa clocotind
Primele nave ating tarmul
Navele eganilor ajunsera la mal, iar puntile lor se deschisera. Razboinicii si razboinicele coborau in formatii disciplinate, iar sunetul tobelor se opri. In locul lor, strigate de lupta izbucnira, puternice si ascutite, ca un tipat colectiv de razbunare.
Klyara ridica mainile. Din palmele ei iesira flacari orbitoare, iar nisipul incepu sa fumege sub ele.
– Haideti, surorilor! Sa le aratam ce inseamna mania focului!
Sagetile Keltiei zburau deja catre inamici, iar ostasii lui Keltios, condusi de el insusi, strigau:
– Pentru Spurnus! Pentru libertate!
Prima lovitura era pe cale sa cada, iar plaja urma sa devina un taram al sangelui si al flacarilor.
Marea devenise tacuta, dar cerul parea sa fi prins foc.
Printesele Egane
sa inceapa lupta
Valurile aduceau ramasitele corabiilor distruse, dar si noi amenintari. Primele sa coboare pe nisipul rosu de sange fura doua femei egane, inalte si gratioase, cu pielea intunecata si parul negru ce cadea in suvite grele peste umerii lor. Una purta o coroana delicata, lucrata in aur cu pietre de jad, ce ii incadra fata aristocratica. Cealalta avea pe cap un coif masiv, sculptat in forma de aripi ce se extindeau in spate, dandu-i un aer regal si razboinic. Hainele lor erau sumare, din matase aurita care reflecta lumina soarelui, dezvaluindu-le trupurile sculptate. Intre ele, tensiunea plutea ca o povara nevazuta. Erau surori, dar si rivale in ambitie.
Se oprira la marginea plajei, privindu-si armata care debarca in spatele lor. Peste tot, razboinici si razboinice invesmantati in aur si bronz coborau de pe corabii, formand randuri ordonate. Din mijlocul lor, o alta figura se desprinse, mai impunatoare decat celelalte.
Regina Abigalla pasi incet pe nisip, fiecare pas al ei parand sa cante un imn al puterii. Era mai inalta decat cele doua printese si imbracata similar, dar coroana de pe capul ei era mai mare, mai ornamentata, stralucind cu o lumina aproape suprarealista. Chipul ei, de o frumusete devastatoare, era calm, dar ochii verzi ardeau de ambitie.
– Lasati-i sa vada cine sunt adevaratii stapani ai acestor tarmuri, spuse ea cu o voce care parea sa taie aerul.
In spatele reginei, un barbat cobori de pe corabia cu sfinxul. Era un general egan, cu pielea intunecata si trupul acoperit doar de un sort din aur. Parul sau cret si lung ii cadea pe spate, iar bratele lui, groase ca trunchiurile copacilor, tineau un baston de razboi sculptat. Ochii lui aruncau priviri pline de ura catre zidul de scuturi de pe plaja. Era mezinul, printul.
Tacerea apasatoare inainte de lupta
Pe plaja, in spatele eganilor, aparu un nou contingent: razboinici din sud, cu pielea de un negru lucios, purtand vesminte din catifea verde si albastra, decorate cu aur. Femei si barbati deopotriva, toti pareau sculptati din fier viu, iar sulitele lor straluceau ca niste fulgere de otel.
Zidul de scuturi al lui Keltios ramase nemiscat. In fata lor, regina Abigalla facu un pas inainte si ridica mana.
– Keltios, vino! Sau te ascunzi dupa scuturi ca un caine batran care latra, dar nu musca?
Keltios isi ridica scutul si iesi din formatie, apropiindu-se de regina.
– Tu esti cea care vorbeste despre curaj, Abigalla? Ai adus toata marea ca sa lupti cu un batran? Nu-ti este teama ca vei pierde tronul pe care-l iubesti mai mult decat viata ta?
Regina zambi rece.
– Nu vreau tronul, Keltios. Vreau sa calc peste el si sa-l arunc in foc. Dar mai intai vreau sa vad capul tau infipt in sulita mea.
Lupta dintre Keltios si Abigalla
Keltios ridica sabia, iar regina scoase un pumnal curbat, stralucitor ca o raza de soare. Lupta lor a fost scurta, dar intensa. Regina se misca rapid, ca o felina, iar Keltios, desi experimentat, se clatina sub avalansa atacurilor ei. Intr-un moment de neatentie, regina ii patrunse apararea, iar pumnalul ei il strapunse in piept.
Gastallos ordona atacul
Vazandu-l pe Keltios cazand, Gastallos striga:
– Pentru Keltios! Atac!
Armatele se ciocnira, iar plaja deveni un camp de lupta haotic. Cavalerii Focului isi dezlantuira magia, trimitand flacari catre navele eganelor. Una cate una, corabiile explodau in flacari, iar razboinicii egani se inecau in disperare.
Dar din flancul drept, mii de razboinici din sud lovira cu o forta devastatoare. Cavalerii Focului fura coplesiti, iar inelul lor magic se pierdu in valuri.
Keltia vs. Regina Abigalla
In mijlocul haosului, Keltia o confrunta pe regina. Cele doua femei se infruntara, fiecare lovitura fiind incarcata cu ura si dorinta de supravietuire. Abigalla se misca precum o umbra, dar Keltia, in ciuda ranilor, reusi sa o raneasca mortal. Regina cazu pe nisip, sangele ei amestecandu-se cu spuma marii.
Cand una dintre printesele egane ataca, Gastallos interveni si o salva pe Keltia. Impreuna, reusira sa o ucida pe una dintre surori, iar pe cealalta o capturara.
Sfarsitul bataliei
Armatele eganelor fura infrante, iar nisipul plajei deveni un mormant urias. Gastallos si Keltia stateau impreuna, privind spre mare, acolo unde valurile spalau sangele de pe tarm.
Keltia cazu in genunchi langa trupul tatalui sau, Keltios.
– Tata, cetatea este salvata. Dar nu am putut sa te salvez pe tine.
Gastallos ii puse o mana pe umar.
– Batalia este castigata, dar razboiul inca nu s-a terminat. Vom lupta pentru el, pentru tine si pentru tot ce am pierdut astazi.
- Poate totusi vom putea sa facem pace, spuse Keltia privind soldatii cum il aduceau pe printul Egan.
Deasupra lor, norii se adunau, iar vantul purta cuvintele pierdute ale celor cazuti. Dinspre mare veneau corabiile Keltiei. Au ajuns tarziu, dar macar au ajuns.
More Stories
Unicorn vs cavalerii dragonilor. Batalia pentru Tellima
Pe mare cu zeii si oamenii. Sindarim capitolul 12
Nemuritorii, oamenii si robotii. Sindarim Capitolul 11